Exclusiv
Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a II-a)
“Lenin a spus a spus odată că vesticii sunt gânditori profunzi, aşa că le vom da ceva la care să se gândească. Sovieticii au un plan măreţ. Vor să alimenteze strat după strat de dezinformare către lacomii Vest-ului pentru a-i face să creadă că ei câştigă Războiul Rece. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Am descoperit că mai mulţi lideri ai lumii lucrează sau depind de KGB: Harold Wilson prim-ministrul Angliei, Olof Palme prim-ministrul Suediei, Lester Pearson fost primi-ministru al Canadei. Toţi erau bunuri ale KGB-ului. Roger Hollis, conducătorul MI5, este de mult timp agent sovietic. Averell Harriman, fostul ambasador american în URSS şi ex-guvernator al New-York-ului, este agent sovietic din anii ’30. Cu toţii protejează şi slujesc strategia sovietică. Fac parte dintr-o schemă de dezinformare pentru a ne ispiti într-o poziţie confortabilă. Şi, dintr-o dată, credem că suntem pe punctul de a câştiga Războiul Rece. Domnilor nici nu vă daţi seama dar sunteţi înconjuraţi de o mulţime de înşelăciuni.” – JAMES JESUS ANGLETON.
James Jesus Angleton, şeful contraspionajului CIA
KGB şi Inelul Spionilor de la Cambridge
În pregătirea Războiului Rece, printr-un joc ce avea să fie descifrat zeci de ani mai târziu, cu multă dibăcie, agenţia de securitate a Uniunii Sovietice reuşise să-şi construiască o reţea de spionaj şi influenţă la vârfurile serviciilor secrete Occidentale.
Pentru a înţelege amplitudinea fenomenului ne stă la dispoziţie moştenirea lăsată de James Jesus Angleton, şeful biroului de contrainformaţii al CIA în perioada 1954-1975. Supranumit în cadrul agenţie americane „Mama”, considerat de apropiaţi „arhitectul contraspionajului american”, Angleton rămâne probabil cel mai mare specialist în confruntarea cu serviciile secrete sovietice. El este omul care timp de 20 de ani a încercat să identifice “cârtiţele ruseşti” din interiorul CIA şi MI6, din 1947, de la debutul Războiului Rece, şi până în 1975 atunci când a fost obligat să se retragă fiind acuzat că anchetele sale „dăunează agenţiei.” Cert este că, din pricina investigaţiilor realizate de “Mama” mulţi ofiţeri americani şi britanici şi-au încheiat brusc cariera fiind suspectaţi de legături cu sovieticii.
Una dintre loviturile sale de referinţă i-a reușit în 1953 prin demascarea lui Kim Philby, reprezentantul serviciilor secrete britanice la Washington (1949-1951), dovedit ca agent al KGB-ului. Vă puteţi imagina cum naiba reuşiseră ruşii să-şi aşeze un spion la masa şefului contraspionajului american? Ei bine, Angleton a suportat cu greu această înfrângere mai ales că Philby făcea parte din cercul său de apropiaţi. Acest dosar a avut însă ramificaţii neaşteptate după ce în scurt timp s-a aflat că defectorul Philby făcea parte dintr-o vastă reţea de spionaj controlată de ruşi pe teritoriul Americii denumită “Cambridge Spy Ring” (Inelul Spionilor de la Cambridge).
Trebuie să speli blana ursului fără s-o uzi…
Ţesută cu mare migală, supranumită “Cambridge Five”, această reţea este dovadă incontestabilă a abilităţii serviciilor secrete ruse de penetrare în medii extrem de sensibile, mai ales prin factor uman. Cei cinci membri marcanţi ai reţelei fuseseră rectrutaţi de sovietici încă din anii studenţiei şi mai apoi propulsaţi în funcţii cheie la vârful serviciilor de spionaj americane şi britanice: Kim Philby – agent dublu, a lucrat pentru serviciile ruse în timp ce ocupa importanta funcţie de şef al contraspionajului englez (MI6) la Washington, Donald Duart Maclean – agent dublu, în timp ce ocupa poziţia de ofiţer în cadrul Foreign Office a spionat în favoarea rușilor (1938 – 1951), Guy Burgess – agent dublu, în timp ce servea ca ofiţer de informaţii în cadrul Foreign Office a spionat în favoarea ruşilor (1944 – 1951), Anthony Blunt – agent sovietic, profesor de Istoria Artelor la University of London, apropiat al MI6, a lucrat pentru KGB (1933-1964), John Cairncross – agent dublu, a lucrat ca ofiţer de informaţii în cadrul Foreign Office perioadă în care, conform depoziţiei defectorului rus Oleg Gordievsky, a spionat în favoarea KGB (1941 – 1952).
Nu s-a aflat nici până azi câţi membri a avut acest „inel” dar cer este că ruşilor le-a servit de minune. În momentul în care unul dintre agenţi urma să fie descoperit de americani, ruşii aruncau o nouă piesă în joc, şi tot aşa, până când Angleton s-a declarat pierdut:“Nu mi-am imaginat vreodată că cel mai bun prieten al meu poate fi agent dublu. Am fost înşelat de artificiile sale şi eleganţa sa. Înainte ca el să mă trădeze am ştiut mereu în ce punct mă aflu dar ulterior m-am pierdut, cu toţii ne-am pierdut.”
În 2016 un nou “inel” se conturează la Londra în “centrul pământului”
Aţi spune probabil că sunt povești prea vechi, istorii de mult apuse. Lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple. În urmă cu doar câteva zile, comunitatea internaţională de informaţii şi-a amintit brusc de celebrul „inel al spionilor de la Cambridge.”
Într-un material publicat pe 16 Decembrie 2016 de prestigiosul cotidian britanic „The Telegraph” se anunţa că mai mulţi de experţi în probleme de securitate au renunţat pe neaşteptate să mai susţină cursurile deja programate în cadrul „Cambridge Intelligence Seminar” (un forum academic al spionajului vestic) din cauza unor suspiciuni legate de sursele de finanţare ale acestui program universitar. Printre demisionari se numără fostul şef al MI6, Sir Richard Dearlove, Stefan Halper fost consilier la Casa Albă şi istoricul Peter Martland. Ziariştii britanici susţin că decizia celor trei de a demisiona a venit pe fondul temerilor că în spatele „Cambridge Intelligence Seminar” se află surse de finanţare dirijate de Moscova prin intremediul unei reviste. Stefan Halper chiar a declarant că decizia sa de a demisiona a fost determinată de “influenţe ruseşti inacceptabile” asupra grupului de la „Cambridge Intelligence Seminar” (CIS).
Acest forum a fost înfiinţat de istoricul oficial al MI5 profesorul Christopher Andrew. Seminariile au loc în zilele de vineri la Colegiul „Corpus Christi” din cadrul Universităţii Cambridge şi participă nume sonore din lumea spionajului, inclusiv Mike Flynn, alegerea lui Donald Trump pentru postul de consilier de securitate națională al Americii.
Oleg Gordievsky, omul care a condus biroul KGB din Londra şi a fost un agent dublu din 1974 în 1985 pentru serviciile de informaţii britanice, a declarat că ruşii vizează în mod special „industriile creative” din marile oraşe precum Londra: “Este posibil că ruşii să fi ţintit acest grup de la Cambridge Intelligence Seminar dar nu este totuşi foarte important. Cambridge este doar un punct mic dar centrul pământului este Londra şi există cel puţin 40 de ofiţeri, inclusiv 25 de la KGB care operează în Londra. Nu beneficiază de bugete foarte mari şi din acest motiv vor viza industriile creative [aşa cum este presa] pentru a se infiltra.”
Spionul KGB Oleg Gordievsky alaturi de Ronald Reagan, preşedintele SUA
Şi totuşi au existat avertizări cu privire la activităţile ruseşti pe teritoriul Regatului Unit. La începutul lunii Decembrie 2016 surse guvernamentale britanice au recunoscut că Rusia duce o campanie de propagandă în cadrul unui război neconvenţional, cu spionaj fals, dezinformare, atacuri cibernetice şi ştiri false menite probabil să izoleze Marea Britanie de celelalte puteri europene.
Moştenirea lui Angleton şi “Teoria înmulţirii orhideelor”
Pe lângă cei enumeraţi anterior există multe alte nume sonore ale spionajului englez, american şi cel francez legate de reţeaua “Cambridge Spy Ring” care a zdruncinat din temeli tabăra anti-comunistă la începutul Războiului Rece. Considerat de critici un paranoic, Jim Angleton a ieşit la pensie în 1975 obsedat de ideea că sovieticii au infiltrat şi controlează într-o proporţie considerabilă cele mai importante agenţii de securitate ale Blocului Occidental. El este cel care a afirmat că antagonismul dintre Rusia şi China din anii ’60 a fost doar un şiretlic pus la cale de cele două mari puteri comuniste, şi că KGB-ul prin oameni infiltraţi s-a aflat în spatele atacului din 1963 asupra preşedintelui John Kennedy.
Vorbind despre contraspionaj “Mama” explica metaforic că acestă ramură din intelligence se aseamănă cu orhideele:“Supravieţuieşte mereu cea mai înşelătoare Orhidee şi nu cea mai adaptată.”
Omul care i-a întârit optica lui Angleton cu privire la modul de acţiune al ruşilor a fost defectorul Anatoliy Golitsyn. Maior KGB în Directoratul 2 (atunci cea mai secretă unitate a KGB-ului) Golitsyn a defectat în America în 1962 prin Finlanda. Din discuţiile purtate cu acesta, Angleton înţelege cum KGB-ul punea în scenă un fel de partidă de şah pentru dominaţia lumii, aruncând în braţele serviciilor occidentale şi americane tot felul de falşi defectori, fenomen numit de Angleton „efectul oglinzilor” sau “înşelăciunea din spatele înşelăciunilor”.
Asasinarea lui Kennedy în plin Război Rece
Afirmaţia fostului şef al contraspionajului american care susţine că în spatele asasinării lui Kennedy s-au aflat serviciile sovietice obligă la o următoarea paranteză: Dosarul J.F.Kennedy rămâne în continuare un mare mister. Principalul suspect, Lee Harvey Oswald, lucrase în cadrul Marinei Americane la o unitate de radare din Japonia care se ocupa cu supravegherea zborurilor secrete ale avioanelor de spionaj U-2. La începutul lunii Septembrie 1959 tânărul Oswald părăseşte America la bordul unei nave de pasageri până în Europa de unde trece prin Finlanda în Uniunea Sovietică. Se stabileşte la Moscova şi le solicită rușilor cetăţenie. Anunţă totodată că va pune la dispoziţie serviciilor secrete ruse informaţii cu privire la unităţile Radar ale Americii. Aparent sovieticii n-au fost interesaţi de acest “defector”, Oswald fiind angajat la o fabrică de aparate radio din Minsk unde a lucrat până în primăvara lui 1962. Revine în ’62 în Statele Unite gata căsătorit cu o rusoaică, Marina, şi se stabilesc la Dallas.
Preşedintele SUA John Kkennedy şi Allen Welsh Dulles – directorul CIA
În toată această perioadă dosarele despre activitatea lui Lee Harvey Oswald au fost ţinute în zona de contraspionaj a Agenţiei Centrale de Informaţii, mai exact la unitate care se ocupa atunci de “vânătoarea de cârtiţe” aflată sub conducerea lui Angleton. Cu toate acestea, cei de la CIA n-au fost foarte interesaţi să discute cu Oswald după revenirea din Rusia, în schimb a fost interogat de mai multe ori de FBI fără ca ancheta să ajungă la rezultate notabile.
La câteva ore după ce președintele John Kennedy a fost împuşcat, pe 22 Noiembrie 1963, Oswald este arestat iar la 2 zile diferenţă devine chiar el victima unui asasinat fiind împuşcat mortal în faţa camerelor de luat vederi de către Jack Leon Ruby – individ legat de mafia din Chicago.
Extras din Dosarul lui Lee Harvey Oswald
Realitatea este că Oswald lucra la momentul respectiv în clădirea din care s-a tras cel puţin un foc de armă asupra lui Kennedy, aşa cum a stabilit ulterior Comisia Warren însărcinată cu elucidarea evenimentelor care au dus la moarte preşedintelui Americii. Chiar dacă nu avem dovezi certe asupra vinovăţiei lui Oswald, personal mă voi întreba mereu cum a fost posibil ca tocmai un personaj cu aşa istorie în spate să fie prezent la momentul “potrivit” în clădirea din care s-a deschis focul?
Au trecut 54 de ani de atunci dar Lee Harvey Oswald rămâne încă singurul suspect. Era un tânăr de 24 de ani, cu legături palpabile în Rusia bolşevică dar şi-n Cuba lui Fidel Castro. Îmi este limpede că s-a dorit moartea preşedintelui iar făptașul s-a gândit s-o pună pe seama comuniştilor, subiect la mare modă în America în perioada respectivă. Puse în faţa unei situaţii fără ieşire, cele două mari servicii de informaţii americane CIA și FBI au susţinut că Oswald a acţionat singur…
Reaţeaua cubaneză
La începutul ascensiunii sale, Fidel Castro cunoscutul lider de la Havana nu făcea parte din sfera de influenţă a ruşilor. După preluarea puterii în Cuba, Fidel declara că doctrina sa nu este “nici Marxistă şi nici comunistă, ci o democraţie reprezentativă şi justiţie socială.” Cu toate acestea, în primii ani de după “Revoluţia Cubaneză” serviciile secrete cehoslovace şi-au oferit sprijinul şi expertiza în formarea noilor servicii de securitate cubaneze, în spatele cehilor aflându-se oamenii NKVD-ului rusesc. Aşa s-a ajuns ca la începutul anilor ’60 serviciul de informaţii cubanez “Dirección General de Inteligencia” (DGI) să fie controlat în totalitate de sovietici iar Fidel Castro devenise un apropiat al Moscovei. Directoratul 11 din KGB era structura de coordonare a DGI-ului, acelaşi departament care avea în „grijă” şi serviciile din Cehoslovacia şi Polonia.
DGI-ul cubanez era structurat în 7 departamente, subdivizate în secţii pe zone geografice. Cea mai mare secţie era dedicată Statelor Unite prin intermediul căreia erau controlate operaţiunile din America de Nord şi includea Naţiunile Unite, posturile diplomatice ale cubanezilor şi grupările radicale. Rusia descoperise practic la Havana un front operaţional foarte fertil şi utiliza Direcţia Generală de Informaţii cubaneză pentru lansarea reţelelor sovietice de spionaj şi sabotaj în toată America de Nord.
Vanceremos Brigade
Aşa se face că, prin intermediul Misiunii Cubaneze la Naţiunile Unite cu sediul în New York şi a consulatului cobanez din Montreal, agenţii “Dirección General de Inteligencia” au demarat la începutul anilor ‘60 structurarea unor reţele clandestine pe teritoriul SUA şi Canadei. Prin intermediul organizaţiei Venceremos Brigade serviciile secrete cubaneze au recrutat tineri americani, care după un stagiu de pregătire la Havana erau trimişi înapoi în Statele Unite pentru a servi interesele strategice ale ruşilor.
Au fost lansate astfel pe teritoriul Americii protestele împotriva războiului din Vietnam marcate de manifestări violente şi confruntări cu forţele de ordine. Organizaţiile de activişti care luptau chipurile pentru retragerea trupelor americane din Vietnam erau întreţinute de serviciile sovietice sub steag străin prin reţeaua cubanezo-americană. Alte exemple similare sunt demonstraţiile separatiştilor francezi membri ai organizaţiei Frontul pentru Eliberarea Quebecului (Quebec Liberation Front sau FLQ) şi acţiunile de natură teroristă organizate de Black Liberation Army.
România inamic al Tratatului de la Varşovia
În acest context foarte fierbinte, Nicolae Ceauşescu găsește oportun să se îndepărteze de politica Moscovei cu sprijinul puterilor occidentale şi-n mod special al Americii şi Regatului Unit. Aşa cum susţine şi reputatul istoricul Mihai Retegat „în relaţiile internaţioale ale unui stat, în primul val al acţiunilor se află serviciile secrete” iar Securitatea română avea deschise cel puţin trei fronturi… VA URMA
