Exclusiv
Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (PARTEA I)
Prima istorie în format scurt a războiului clandestin derulat pe teritoriul european în ultimii 70 de ani * De la debutul Războiului Rece până la prăbuşirea URSS şi mineriadele din România * De la KGB şi Inelul Spionilor de la Cambridge, la ruşii care ridică un gard la Londra, în jurul Majestăţii Sale * Moştenirea lui Jim Angleton, cel mai mare specialist în contracararea serviciilor sovietice * Revoluţia din 1989 exersată de KGB în 1977, la Bucureşti * Atunci când KGB-ul strănută, Budapeste face gripă * Pulverizarea „Reţelei Caraman”, Ion Mihai Pacepa „agentul detaşat” şi teroristul Carlos Şacalul * Din arhivele STASI, Vladimir Putin şi Gazprom, din Germania la Kremlin, în toamna bolşevismului * Mihail Gorbaciov, accidentul de la Cernobîl şi Ciocănitoarea Sovietică. Nicolae Ceauşescu în faţa plutonului de execuţie.
O cetate nu este apărată de ziduri, ci de cetăţenii săi…
Este 30 Decembrie 1989, orele 14:00. Din curtea Ministerului Apărării din Bucureşti sunt scoși în stare de arest, printre baionetele soldaților, comandanţii serviciului de securitate al României în frunte cu şeful acestei instituţii, generalul Iulian Vlad. Ofiţerii de informaţii români sunt urcaţi rând pe rând în transportoare blindate şi duşi direct la închisoare sub pază armată ca nişte criminali deosebit de periculoşi. Scena este privită cu satisfacţie de la primul etaj al clădirii de proaspătul ministru al apărării, generalul Nicolae Militaru la braţ cu Evgheni Tiajelnikov nimeni altul decât ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucureşti. Tragicul eveniment istoric este surprins pe peliculă de un cameraman al ambasadei URSS adus special la faţa locului. Era momentul victoriei KGB-ului împotriva Securității, după un sfert de veac în care serviciul român de intelligence reuşise de unul singur în Blocul Răsăritean să-i ţină piept temutului Saşa. Au trecut 27 de ani de atunci şi românii sunt tot aici. Întrebarea este oare Saşa a mai plecat?
Începuturile Războiului Rece, naşterea CIA şi Pactul de la Varşovia
Cu toate eforturile necesare nu putem explica schimbările structurale demarate în şi după ‘89 pe axa din care şi România face parte fără a înţelege cum s-a ajuns la ingredientele planului ce avea să configureze actuala hartă geostrategică a lumii. Trebuie să ţinem cont de perioada care a precedat momentul 1989, cunoscută ca „Războiul Rece” (1947-1991), definit drept o etapă de tensiuni politice şi ideologice între două mari grupuri de state: Blocul Răsăritean sub tutela Rusiei şi Blocul Apusean sau Occidental coordonat de trilaterala SUA, Marea Britanie şi Franţa.
După terminarea războiului pe continentul nostru, Conferinţa de la Ialta (4-11 februarie 1945) la care Europa a fost împărţită pe un bilețel de hârtie avea să deschidă teatrul de operaţiuni al noului război, de această dată unul invizibil. Protagoniştii noului conflict numit „Războiul Rece”, SUA, Marea Britanie şi Franţa pe de-o parte iar de cealaltă URSS alături de aliaţii Tratatului de la Varşovia au trecut de la bombe la „informaţie” utilizată ca armă de război.
În timp ce Uniunea Sovietică își întărea rapid controlul asupra statelor satelit din Europa de Est și RDG, de teama expansiunii comunismului în lume preşedintele Harry Truman semna în 1947 Actul Securităţii Naţionale prin care a lua fiinţă Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite (CIA). Noua structură avea la bază un model propus preşedintelui Roosevelt, în 1942, de generalul William Joseph Donovan, fostul şef al Biroului de Servicii Strategice (OSS) al SUA din timpul războiului. Ca şi NATO (fondat în 1949) agenţia a primit drept misiune principală organizarea de acţiuni pentru combaterea influenţei Uniunii Sovietice atât în Europa cât şi în restul lumii.
Această „re-orientare” a occidentalilor a atras rapid atenţia Moscovei care şi-a anunţat intenţia ca Rusia să facă parte din NATO. Refuzată la modul diplomatic, marea putere de la Răsărit n-a zăbovit prea mult şi-n 1955 pune bazele alianţei militare „Tratatul de la Varşovia”. Sub coordonarea URSS în noua alianţă au fost incluse toate statele Europei de Est aflate atunci în sfera de influenţă a Kremlinului. Aşa se face că România a devenit şi ea semnatară a Pactului alături de: Albania, Cehoslovacia, Polonia, Republica Democrată Germania (RDG), Ungaria şi Bulgaria. Conform înţelegerii, statele semnatare ale Tratatului şi-au luat angajamentul să-şi ofere sprijin militar şi financiar reciproc cu respectarea suveranităţii şi independenţei naţionale a fiecărui stat membru.
Occidentul în luptă cu temutele instituţii secrete ale URSS
Chiar dacă imediat după război englezii şi americanii au căutat soluţia echilibrului de forţe între Occident şi Blocul Răsăritean, inamicul lor comun era unul foarte bine pregătit. Ruşii nu aveau de gând să piardă nici măcar un petic de pământ, ba chiar se aflau în plin având expansionist.
Colonelul (r) Ioan Burdulea, ofițer de informații activ înainte de 1989 în celebra UM 0110 (cunoscută ca unitatea Anti-KGB) realizează în cartea sa următoarea descriere a instituțiilor secrete rusești: “Încă din anul 1557 țarul Ivan cel Groaznic a creat Opricina, prima poliție politică a Rusiei, care avea puteri nelimitate […] În anul 1881 s-a construit temuta poliţie Ohrana Ţaristă, care a avut performanţe deosebite în reprimarea adversarilor politici. La 20 decembrie 1917, la două luni de la izbucnirea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie s-a înfiinţat CEKA – Comisia Extraordinară pe Întreaga Rusie pentru Combaterea Contrarevoluţiei și a Sabotajului, condusă de Felix Dzerjinski […] Până la prăbușirea bolşevismului în URSS, în anul 1991, CEKA a cunoscut mai multe denumiri: GPU, OGPU, GUGB, NKGB, NKVD, MGB, MVD şi KGB.” Ioan Burdulea, În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informaţii, Târgoviște, Ed. Bibliotheca, 2016.
Consilierii sovietici în România. O securitate după model KGB
În perioada 1944-1965 serviciile secrete române trec printr-un proces de sovietizare prin „contribuția” unor persoane care cunoşteau foarte bine practicile temutelor instituţii de represiune din Uniunea Sovietică. La Bucureşti sosesc „consilierii sovietici” trimişi direct din centrele de pregătire ale Moscovei şi instalaţi la vârful structurilor de forţă ale statului român. Obsedaţi de conspirarea activităţii, unii ofiţeri considerau că opinia publică nu are dreptul să cunoască nimic din acest domeniu: „Buni specialişti, aceştia au avut un rol important în schimbările politice din ţara noastră, printre care instaurarea guvernului democratic condus de dr. Petru Groza la 6 martie 1945, alterarea alegerilor parlamentare din anul 1946, desfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc şi a Partidului Naţional Liberal, impunerea unui program de reforme economice şi social-politice după modelul sovietic, reprimarea duşmanilor de clasă, instaurarea dictaturii proletariatului.” Cristian Troncotă, Istoria securităţii regimului comunist din România 1948-1964, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2003.
Practic, în 1948, după abolirea monarhiei şi proclamarea republicii populare, Comisia Extraordinară pe Întreaga Rusie pentru Combaterea Contrarevoluţiei şi a Sabotajului sau CEKA, transformată în NKVD, se ocupă de înfiinţarea în România a Direcţiei Generale pentru Securitatea Poporului (DGSP). Această nouă unitate (care înlocuia practic vechiul serviciu numit „Siguranţa Statului”) era subordonată total intereselor ruşilor. Această structură a fost populată cu ofiţeri NKVD, cei mai mulţi ruşi, care ulterior şi-au schimbat numele cu unul românesc. Baza de recrutare a acestei structuri a constituit-o pătura de ofiţeri români din anii ’50, selectaţi cu „origine sănătoasă” printre care şi viitorul general Pleşiţă, omul care a susţinut după 1989 că el a fost agentul de legătură al Securităţii cu teroristul Carlos Şacalul.
Şi astfel viitoare Securitate a „beneficiat” de instructori sovietici de prim rang, situaţie care a permis românilor să înţeleagă mai bine modul de gândire şi de operare al ruşilor, dezavantajul din prima etapă devenind un atu în următorii ani.
Printr-un proces similar de sovietizare au trecut şi celelalte state membre al Tratatului de la Varşovia, peste tot cu implicarea directă a „consilierilor sovietici” care au transformat Est-ul Europei într-o veritabilă „Cortină de Fier” aşa cum spunea Churchill, cu rol în protejarea şi promovarea valorilor bolşevismului în întreaga lume.
KGB şi Inelul Spionilor de la Cambridge
În pregătirea Războiului Rece, printr-un joc ce avea să fie descifrat zeci de ani mai târziu, agenţia de securitate a Uniunii Sovietice reuşise, cu multă dibăcie, să-şi construiască o reţea de spionaj şi influenţă la vârfurile serviciilor secrete Occidentale… VA URMA
