Inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au efectuat, în ultima lună, controale magazinele super market de pe raza municipiului, iar sanacțiunile sunt dintre cele mai mari aplicate vreodată. Astfel, inspectorul șef al OPC Constanța, Horia Constantinescu, a informat că la SC Selgros Cash Carry s/au constatat la comercializare mai multe deficiențe, printre acestea zeci de kg de fructe deshidratate, promoții aplicate incorect, produse din carne cu etichete incomplete. Pentru toate acestea au fost aplicate amenzi mai mari de 10.000 de lei, potrivit documentului făcut public de către inspectorul șef al OPC Constanța.
De asemenea, la SC Kaufland SRL strugurii, de exemplu erau etichetați având calitatea I și pe etichetă era menționată calitatea a II a. Mai mult, la raionul de lactate exista la comercializare produsul Hulala care era promovat drept “Numărul 1 în România”. Amenda aplicată a fost este în valoare de 7.000 de lei și s-a dispus măsura încetării practicii comerciale incorecte.
Alte verificări ale inspectorilor OPC s-au desfășurat și la SC România Hypermarche SRL unde au fost descoperite mai multe nereguli, printre acestea zeci de sticle cu sucuri care nu respectau depozitarea și comercializarea, iar amenda aplicată este în valoare de 15.000 de lei.
“Vreau să vă informez despre această piață de «falsuri», promoții și minciuni! Sunt produse de top vânzări, care apelează la minciuni «calificate»! Sunt o formă de «păcălire» continuă”, explică șeful OPC Constanța. Horia Constantinescu.
Iată comunicarea conducerii OPC:
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta