Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Daniel Constantinescu va executa o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare, după contopirea celor două pedepse primite, cea de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi cea de cinci ani din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri.
Decizia Curţii de Apel Constanţa NU este definitivă și poate fi contestata in trei zile de la comunicare.
Curtea de Apel Constanţa a judecat, marţi, cererea lui Nicuşor Constantinescu de contopire a celor două pedepse de cinci ani primite de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Astfel, instanța a decis contopirea pedepselor primite de fostul șef al CJC. De asemenea, Curtea de Apel a mai decis să deducă din această pedeapsă perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 – 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 3 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv şi de la data de 20 mai 2016 la zi.
Nicuşor Constantinescu depusese iniţial cererea de contopire a pedepsei la Tribunalul Constanţa, dar această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu.
În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, el a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 – 2013.
De asemenea, Nicuşor Constantinescu a mai primit o condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia.
Important de amintit este și faptul ca fostul șef al administrației județene mai are şi alte condamnări în prima instanţă şi alte dosare în care este judecat pe fond.
Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta