Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Întâlnire a elevilor din județ cu polițiștii. A participat și un reprezentant al Poliției Elvețiene

Published

on

La data de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, însoțiți de reprezentantul Poliției Elvețiene, au continuat periplul în unitățile de învățământ din județ, vizitând Liceul Teoretic din orașul Techirghiol și Școala Gimnazială din localitateta Mircea Vodă unde, în cadrul Proiectului Curaj Civic, au organizat o serie de activități cu elevii.

Pornind de la un fragment al cugetărilor filosofului Socrate, privind comportamentul neadecvat al tinerilor în societate, aplicabil și actual pentru fiecare generație de tineri, elevii au aflat cum pot preveni situațiile periculoase la care se pot expune și cum trebuie să reacționeze atunci când se confruntă cu situații violente sau ajung victime ale acestora.

Totodată, polițiștii le-au explicat elevilor modificările aduse la Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, drepturile aduse de legiuitor victimelor prin aceste modificări și nu în ultimul rând importanța și necesitatea ordinului provizoriu de protecție pe care îl poate aplica polițistul.

Activitățile se subscriu Programului național și local de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions