Conecteaza-te cu noi

Actual

Interes imens pentru „Vestigii subacvatice 2022”. Constănțenii și turiștii vor să descopere vestigiile Mării Negre

Published

on

Proiectul cultural „Vestigii subacvatice 2022” a născut un interes extrem de mare în rândul constănțenilor și turiștilor. Încă de la primul anunț, sute de persoane și-au exprimat intenția să participe.

„Înscrierile au mers mult mai bine decât ne așteptam. Am fost impresionați de numărul mare al celor care ne-au sunat și bucuroși pentru că le-am putut oferi clipe minunate, pe care suntem siguri că nu le vor uita niciodată. Mulți dintre ei ne-au spus că nu se așteptau să vadă vestigii antice în Marea Neagră. Ne-au mai spus ceva: că este cea mai frumoasă amintire pe care au avut-o vreodată la mare. Și că vor să se întoarcă.”, a declarat Georgiana Rusu, organizator.

Într-adevăr, cei care participă la proiect pot vedea vestigii ale zonei de est a cetății antice Tomis, aflate în prezent sub apele Mării Negre, în zona Cazino Constanța. Acestea se află la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri și nu mai departe de 500 de metri de mal. Dacă vreți să participați, trebuie să vă grăbiți, pentru că nu mai sunt multe locuri libere. Scufundările se fac în zilele de lucru ale săptămânii, până pe 5 august, dar primele săptămâni sunt deja ocupate. Înscrieri, în limita locurilor disponibile, se pot face pe pagina de facebook a proiectului sau la tel. 0721905334, între orele 10:00 și 20:00.

„Subliniem că scufundările se fac împreună cu ghizi-scafandru arheolog, iar vizitele sunt inofensive pentru situl arheologic. Vestigiile se pot observa de la o distanță de minimum un metru.“, spun organizatorii.

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța. Buget total al proiectului: 167.500 lei, din care 150.000 lei finanțare și 17.500 lei contribuție proprie a beneficiarului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions