Primăria Constanța a publicat, în urmă cu o lună, un anunț pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice prin care vrea să atribuie un contract de lucrări de întreținere și menținere a dotărilor urbane, spații verzi și iluminat public situate pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Constanța. Valoarea lucrărilor estimate se ridică la 33.325.910 de lei cu TVA (6.696.521 de euro). Durata contractului: 48 de luni (4 ani).
Potrivit documentației mai multe firme sunt interesate să preia acest contract, printre care se numără și Mooz Services, care este deținută de Cristinel-Viorel Farcaș, fost director al Confort Urban, societate aflată în subordinea Consiliului Local Constanța.
Amintim că, în 2017, Farcaș a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, luare de mită, spălare a banilor și conflict de interese. Acest a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, iar în baza acestuia a fost condamnat de către Tribunalul Constanța la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare.
Tot Viorel Farcaș este și cel care a preluat de la Meva Construct mai multe lucrări din centrul Constanței, inclusiv pe strada Ștefan cel Mare.
Iată firmele interesate de contractul de întreținere și menținere a dotărilor urbane, spații verzi și iluminat public situate pe strada Ștefan cel Mare:
- Ofertant unic : MOOZ SERVICES, reprezentant CRISTINEL-VIOREL FARCAS
- Asociere : PEISAGISTICA SHRI GARDEN S.R.L. (Leader),EUROELECTRIC,
- Asociere : ZOHIR 84 CONS CONSTRUCT (Leader),RIMOLDO CONSULTING GROUP S. R. L., DEMIAN PREST (subcontractant), AQUA DESIGN (terț și subcontractant), Degal Construct 88 (subcontractant), INFRA PLAN (subcontractant), G&M FINISH FIRE (subcontractant).
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta