Conecteaza-te cu noi

Actual

Intervenție pe Dunăre pentru extragerea a șase marinari din buncărul unei nave

Published

on

marinari

Aseară, 15 septembrie, în jurul orei 23:00, pompierii tulceni au fost solicitați prin apel la numărul unic de urgență 112 pentru a interveni pe o navă sub pavilion Comores, acostată pe Brațul Tulcea la mila marină 36, pentru extragerea a 6 marinari care se aflau în stare de inconștiență într-un buncăr al navei.

La fața locului s-au deplasat 5 subofițeri cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o ambarcațiune IB5, o ambulanță navală din cadrul SAJ Tulcea, o ambulanță navală privată și un echipaj din cadrul Poliției de Frontieră Tulcea cu 2 agenți de poliție.

În urma recunoașterii făcute de pompierii tulceni în buncărul indicat de echipajul navei și după ce s-a stabilit că nu există pericol pentru salvatori victimele au primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului după care au fost extrase rând pe rând și transbordate pe ambarcațiunile navale care i-au transportat la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Din cele 6 victime, 2 au refuzat transportul la spital.

O victimă a fost predată echipajului medical inconștientă, iar alte 3 au fost predate echipajelor medicale conștiente.

La misiunea de salvare și acordarea primului ajutor echipajului navei au participat un număr de 16 salvatori, cadre medicale de primă intervenție și a Poliției de Frontieră Tulcea care, în mai puțin de o oră au reușit să acorde primul ajutor victimelor, să le extragă din mediul în care au fost găsite și să le transporte la spital.

Victimele sunt de origine siriană (3 persoane), indiană (2 persoane) și egipteană (o persoană).

Victima preluată inconștientă de către ambulanța navală este de cetățenie siriană.

Cauza probabilă de intoxicare a fost identificată ca fiind gazele produse de o motopompă ce se afla în funcțiune în zona în care aceștia își desfășurau activitatea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions