Pentru remedierea unor avarii survenite la nivelul conductei principale de alimentare cu apă de pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 20 noiembrie, în intervalul orar 9.00 – 17.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Miorița – Soveja – Primăverii – Ion Rațiu – bd. Tomis.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, echipele de intervenție au fost nevoite să restricționeze traficul rutier pe una din benzile bulevardului, pe sensul de mers spre b-dul Alexandru Lăpușneanu, pe o distanță de aproximativ 50 metri. Pentru fluidizarea traficului, zona lucrărilor a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător și a fost anunțată și Poliția Locală.
Tot astăzi, 20 noiembrie, în același interval orar: 9.00 – 17.00, se oprește apa și în cartierul Coiciu, pentru remedierea unei avarii la conducta cu diametrul de 150 mm.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.”, au precizat reprezentanții Biroului de comunicare al RAJA SA.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta