Conecteaza-te cu noi

Societate

Într-o lună de zile, inspectorii sanitari veterinari au aplicat pe litoral amenzi de peste 2.000.000 de lei

Published

on

În perioada 27 iunie – 24 iulie a.c., inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 851 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică, fiind aplicate 176 de sancţiuni în valoare de 2.125.800 de lei. Au fost emise o ordonanță de interzicere a activității şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii.

De asemenea a fost confiscată şi trimisă către neutralizare o cantitate de 534,16 kg de produse alimentare (peşte, carne, produse din carne, preparate culinare), care nu corespundeau din punct de vedere al calităţii şi siguranţei alimentare.

În urma acestor controale, s-au constatat deficiențe cu privire la:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate, potrivit legislaţiei în vigoare;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • folosirea ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră;
  • comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.

Echipele de inspectori din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022” activează pe întreg litoralul Mării Negre, efectuând acțiuni de control oficial în unitățile de alimentație publică și în cele de vânzare cu amănuntul. Sunt monitorizați și consiliați agenții economici care organizează festivaluri, târguri și expoziții. O atenție deosebită se acordă taberelor și unităților de alimentație publică, unde servesc masa grupuri organizate de copii.

”ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.”, au precizat reprezentanții Serviciului Comunicare și Logistică Documentară.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions