De foarte mulți ani există disputa dintre primăria Constanța și primăria Agigea vizavi de administrarea portului Constanța. Dacă cei din Constanța susțineau că întreg portul le aparține, cei de la Agigea spuneau că portul Constanța Sud Agigea este al lor. Bine, disputele uriașe au pornit de la sumele mari de bani pe care administrațiile locale le încasau din partea agenților economici portuari. Iar acestea nu au fost niciodată de neglijat! Spre exemplu, anul acesta primăria Agigea ar trebui să primească de la firmele din port 2 milioane de euro. Adică o căruță de bani, cu care administrația locală ar ști ce trebuie să facă. Numai că atunci când apare o bătălie, lucrurile se complică și se schimbă radical.
Procesul a început în anul 2013
De ani de zile există procese între cele două instituții, dar în anul 2013 a început unul special, care a trecut prin absolut toate căile de atac. Este vorba despre un proces de grănțuire, adică de delimitare a granițelor, demarat de prefectul județului Constanța. Potrivit unui comunicat de presă al SPIT Constanța, ”Ȋmpotriva Deciziei Civile nr. 201/10.02.2016, rămasă definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Galați, prin care se stabilesc hotarele administrativ teritoriale ale Municipiului Constanţa și Comunei Agigea, cea din urmă a formulat contestație ȋn anulare (cale extraordinară de atac), aceasta la rândul ei fiind respinsă de Curtea de Apel Bacău, ȋn data de 06.09.2016, prin Hotărârea nr. 1034/06.09.2016. Prin urmare, întregul Port Constanța, inclusiv partea de sud, face parte din Municipiul Constanţa. Astfel, Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează contribuabilii care au sedii/puncte de lucru sau deţin bunuri în Incinta Portului Constanţa Sud că impozitele și taxele locale datorate se fac venit la bugetul local al Municipiului Constanţa.”
Primarul Cârjaliu este foarte nemulțumit dar unde-i lege, nu-i tocmeală!
Comunicatul de presă al SPIT Constanța este foarte sugestiv, dar fiind vorba despre două părți implicate, am dorit să aflăm și opinia primarului comunei Agigea, Cristian Cârjaliu. Într-o primă fază, a fost foarte rezervat și ne-a spus că este vorba despre o sentință definitivă, pe care nu mai are cum să o conteste și despre care nu are de făcut comentarii. Am vrut, însă, să știm ce înseamnă pentru comună această pierdere financiară și ne-a declarat: ”Așa cum știți, procesul durează din anul 2013 și am recurs la toate căile de atac. Noi pierdem anual în jur de 2 milioane de euro, bani pe care îi foloseam în comună. Acum nu-i vom mai avea. Dar în opinia mea este unicat în România ce s-a întâmplat. Nu există o legătură între Constanța și portul Constanța Sud Agigea. Drumul trebuie să-l faci pe la Agigea. În mod normal, anul acesta agenții economici din port ar trebui să plătească la noi taxele, iar de la 1 ianuarie 2017 acestea vor fi plătite la Constanța. Deja agenții economici refuză să mai plătească și au apărut tot felul de discuții. Dar să ne înțelegem: lumea din comună va pierde foarte mulți bani și nu din vina mea.”, ne-a spus primarul Cristian Cârjaliu. Cum spuneam, unde-i lege, nu-i tocmeală așa că primarul de la Agigea trebuie să respecte decizia instanței.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta