Primarul Constanței, Vergil Chițac, a explicat, astăzi, de ce pe spațiile verzi din mai multe zone ale orașului sunt buruieni mai mari decât statura unui om.
„Firma care avea 80% din spațiile verzi s-a retras unilateral. Din momentul ăla am luat următoarele măsuri: tot ce înseamnă spații verzi de pe străzi, bulevarde, scuaruri, casete, le-am dat în administrare la Confort Urban, care administrează tot ceea ce înseamnă carosabil. Partea de parcuri care a rămas din cele 80% am împărțit-o în 10 loturi și le scoatem la licitație, dar și procedurile astea durează. Am licitat pentru caietul de sarcini și nu s-a înscris nimeni. O să facem noi acest lucru. Mai aduc în discuție și spațiile verzi de la blocuri, asociațiile de proprietari trebuie să se îngrijească. Vedem în ce formă îi vom ajuta să-și întrețină spațiile verzi din jurul blocurilor“, a spus Chițac
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta