Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat contractul de finanțare pentru Școala Gimnazială nr.17, „Ion Minulescu”!
Proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.17, Ion Minulescu, Constanța” vizează implementarea unui set de măsuri destinate optimizării consumurilor energetice la nivelul clădirii și alinierii la standardele și cerințele de performanță europene.
Cu ajutorul fondurilor europene, elevii și dascălii de la școala din cartierul KM 5, vor beneficia de o imbunătățire considerabilă a condițiilor în care își desfășoară activitatea.
În perioada martie 2020 – septembrie 2022 se vor executa lucrări complexe precum:
-
reabilitarea terasei clădirii, prin decopertarea, realizarea termoizolației și refacerea totala a hidroizolatiei
-
înlocuirea tâmplariei exterioare cu una mai performantă din punct de vedere termoenergetic, din PVC,
-
termoizolarea planșeelor și a peretilor, decopertarea locală a tencuielilor neaderente de pe fațada clădirii și refacerea lor, astfel încât să se refacă stratul suport pentru aplicarea sistemului termoizolant;
-
reconfigurarea rampei existente pentru persoanele cu dizabilități și dotarea acesteia cu balustradă de siguranță și strat antiderapant, care să permită utilizarea rampei pe tot parcursul anului;
-
refacerea instalațiilor sanitare, termice si electrice, în scopul reducerii pierderilor și optimizării traseelor acestora;
-
realizarea unui sistem de ventilare mecanica a spatiilor interioare;
-
înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri cu becuri LED, cu consum energetic redus și durată mare de viață;
-
montarea unui sistem de panouri solare pentru producerea apei calde pentru consum;
-
implementarea sistemului de management energetic integrat (de tip Building Management System), pentru urmărirea, înregistrarea și eficientizarea consumurilor energetice ale cladirii;
-
montarea unui sistem de panouri fotovoltaice.
Proiectul se va derula prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon“.
Contractul de finanțare a fost semnat în data de 12 martie 2020 iar perioada de implementare este de 33 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 4.208.917,27 lei. (comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta