Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Iohannis a promulgat legea care retrage drepturile foștilor președinți, dacă au colaborat cu Securitatea

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea care prevede ca drepturile acordate foștilor șefi ai statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securității. Actul normativ vizează modificarea articolului 1 alineatul (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede legea promulgată. Conform Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu; c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea în cazul fostului președinte după ce la dosarul său au apărut noi probe, potrivit cărora Băsescu și-a turnat colegii de facultate, semnând note cu numele conspirativ ”Petrov”. Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi față de regimul comunist. Traian Băsescu așteaptă în prezent răspunsul de la ÎCCJ, acolo unde se judecă recursul  procesului amintit mai sus.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions