Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Iohannis a promulgat legea privind plafonarea dobânzilor practicate de instituțiile financiare nebancare

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea privind protecția consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituțiile financiare nebancare și la limitarea creanțelor pe care le solicită recuperatorii.

„Decret pentru promulgarea Legii privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe (PL-x 18/07.02.2022);“, arată Administrația Prezidențială.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 martie în calitate de for decizional. Deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi au contestat la CCR acest act normativ. Pe 11 iulie, CCR a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată şi a constatat că dispozițiile Legii privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanțe sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Ce prevede legea

Advertisement
usr

„Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori, instituțiile financiare nebancare care acordă credite potrivit Legii nr.93/2009 privind instituțiile financiare nebancare și entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe, stabilind reguli de protecție a consumatorilor contra dobânzilor excesive în scopul menținerii echilibrului contractual și al asigurării integrității pieței financiar-bancare interne”, se arată în textul legii.

Actul normativ mai prevede că dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiții imobiliare nu poate depăși cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piața financiar-bancară internă. În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăși cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR, stipulează legea.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions