La doar câteva ore de la căderea Guvernului Orban și implicit trecerea moțiunii de cenzură a PSD, care a fost votată de 261 de parlamentari, președintele Klaus Iohannis a făcut declarații de presă de la Palatul Cotroceni.
“Cred că e momentul să ne gândim un pic ce avem în spațiul politic. Vedem un guvern liberal care vine cu mult entuziasm, cu multă energie, cu un val popular, un guvern care vrea să facă reforme, care vrea să vină cu măsuri pentru România, pentru români, cu proiecte pentru autostrăzi, pentru spitale, pentru a încuraja creștere economică. Pe scurt, care vrea să repună România pe calea normală. În partea cealaltă avem o majoritate de esență pesedistă, supărată, frustrată că a pierdut guvernarea și se opune cu tot ce are acestor încercări de a îmbunătății guvernare. Din cauza acestui PSD guvernul nu va mai putea continua reformele începute. E o situație care a fost așteptată. S-a văzut foarte clar că românii vor altceva, PSD să stea în opoziție. PSD nu vrea reforme, vrea înapoi la putere, baronii roșii vor înapoi la banul public și s-au găsit suficienți care să voteze moțiunea pe o speță care ar fi îmbunătăți alegerile locale. Nu s-a vrut! Românii s-au săturat de PSD, baronii roșii vor înapoi la banul public”, a precizat Klaus Iohannis.
În altă ordine de idei, președintele a spus că “lucrurile merg mai departe și că Guvernul merge mai departe”.
„Instituțiile vor funcționa. Eu sunt garantul că instituțiile vor funcționa. Voi convoca partidele mâine la ora 12.00. Mâine seară voi anunța persoana desemnată”, a completat șeful statului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta