Presedintele Romaniei a anuntat, vineri, ca nu va promulga bugetul Romaniei, numindu-l bugetul rusinii nationale. Klaus Iohannis a anuntat ca va sesiza astazi CCR, existand aspecte de neconstitutionalitate. Concret, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că guvernarea PSD a eşuat, nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea, iar bugetul pe 2019 este „bugetul ruşinii naţionale”, care nu doar că pune în pericol economia naţională, dar are aspecte clare de neconstituţionalitate. Preşedintele a anunţat că va sesiza CCR în privinţa bugetului.
”Un lucru e clar: guvernarea PSD a eşuat. În spitale, probleme peste probeleme, educaţia e subfinanţată, economia României e bulversată mai ales după odronanţa 114 dată în mare taină la sfârşitul anului trecut. De autostrăci nici nu poate fi vorba. Despre justiţie, păi întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra justiţiei şi a statului de drept din România, cu obiectivul clar din partea PSD de a pune mâna pe justiţie. (…) De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români şi pentru România. PSD guvernează pentru Dragnea. PSD e incompetent şi incapabil să conducă România”, a afirmat peşedintele Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
El a numit bugetul propus pentru acest an drept „bugetul ruşinii naţionale”.
„E un buget nerealist, supraevaluat şi întârziat. Cu acest buget PSD încearcă să acopere nereuşitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiţiilor şi asta e prima mare minciună din buget. Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat PSD bugetul 3 luni de zile (…) Ei nu vor să se realizeze investiţii, fiindcă nu au bani, de aceea au întârziat bugetul”, a precizat preşedintele.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta