Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu va candida la alegerile parlamentare.
„Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane.“, a anunțat Iohannis pe Facebook.
Aimitim că, liberalii au încercat să se dea peste cap pentru a trece în regim de urgență un proiect de lege care să îi permită actualului șef al statului să candideze la Parlamentul României. În acest sens, liberalii au scris o lege specială pentru ca președintele Klaus Iohannis să poată candida independent pe listele PNL, dar fără să fie obligat să își dea demisia înainte de termen, așa cum prevede legea.
Planurile lor au fost date peste cap de partenerii de alianță, PSD, care au spus că refuză să voteze o lege pentru un singur om, așa cum au făcut-o ei în urmă cu 20 de ani pentru Ion Iliescu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta