Ion Ştefan a primit, marţi, aviz negativ pentru funcţia de ministru al Dezvoltării din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi “pentru” respingere, opt “împotrivă” şi şase abţineri. La ieșire, el a răbufnit, spunând că toți primarii care au băgat mâna în „borcanul cu miere” vor merge la DNA.
„Sunt nemulţumiţi că le-am pus capacul la borcanul de miere. (…) Cu toţii vor merge la DNA. Cei care au băgat mâna în acest borcan de miere şi s-au murdărit nu au decât să meargă la DNA sau să dea cu subsemnatul. Nu este treaba mea ca ministru. Eu, ca ministru, am obligaţia să implementez contractele în bună regulă. Nu am venit în cadrul acestui minister să particip la o ciuguleală din aceste contracte. De-a lungul anilor așa s-a întâmplat. Degeaba zâmbiți, acesta este adevărul. România asta cunoaște despre ministerul ăsta. Că s-au întâmplat lucruri nefăcute de-a lungul anilor. Nu credeți? Vă spune raportul de control. Nu credeți? Vă spun cei de la audit”, a spus Ion Ștefan la ieșirea de la audieri.