Ionel Dia, candidat din partea Partidului Social Democrat pentru funcția de consilier al orașului Hârșova, a adresat tuturor locuitorilor un mesaj prin care le-a cerut să iasă la vot, deoarece votul fiecăruia poate fi decisiv. De asemenea, în câteva cuvinte, el le-a transmis alegătorilor să participe în număr cât mai mare la vot.
Iată mesajul lui Ionel Dia.
”Dragi hârșoveni,
Mă adresez vouă, tuturor celor care mă cunosc, rude, prieteni, simple cunoștințe, colaboratori, oameni care iubesc Hârșova cu adevărat,
Dacă și voi v-ați săturat de acest regim clientelar impus în ultimii patru ani de clanul Ionescu, un regim în care persoane din anturajul primarului ocupa funcții importante în administrația publică locală, fără a avea o pregătire corespunzătoare, un regim în care susținătorii acestuia se înfruptă din banul public, sfidând de-a dreptul bunul simț, în timp ce oamenii simpli din oraș abia își pot asigura traiul zilnic,
Dacă v-ați săturat de un primar care timp de patru ani a promovat ura și dezbinarea în rândul cetățenilor acestui oraș, făcându-i să se teamă unii de alții că vor fi “turnați” și-și vor pierde locul de munca, afacerea,
Dacă v-ați săturat ca banul public să fie irosit pe proiecte care nu folosesc nimănui, în timp ce necesitățile cu adevărat importante pentru noi toți sunt cu totul altele,
Dacă vă doriți un viitor mai bun pentru voi și pentru copiii și nepoții voștri,
Veniți alături de noi, tinerii adunați în jurul domnului Tudor Nădrag, și ajutați-ne să punem capăt acestor lucruri!
Facem din Hârșova casa noastră, a tuturor! Să facem din Hârșova o familie!
Veniți duminică la vot! Votul fiecăruia dintre dumneavoastra poate fi decisiv!
Hârșova nu este numai a lor. Este a noastră, a tuturor hârșovenilor!”, a precizat Ionel Dia.
Material comandat de Partidul Social Democrat filiala Constanta,
Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro
CUI mandatar financiar coordonator 21200019
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta