Exclusiv
Iorguș i-a vândut lui Mohammad Murad 13 hectare din Pădurea Comorova. Și asta explică totul
Mohammad Murad este ultima revelație a politicii constănțene. Anul acesta, el și-a lansat candidatura la Primăria Constanța, pe acordurile baladei lui Ciprian Porumbescu. Însă evenimentul, mai mult decât penibil, nici măcar nu a fost organizat în Constanța, ci la 40 de kilometri distanță, în stațiunea Olimp. După doar câteva zile de la acest debut caraghios în politică, Murad s-a sucit în mod neașteptat, depunându-și candidatura la Primăria Mangalia. Zarurile au fost aruncate. Și nu de oricine, ci de unul din cei mai bogați oameni din România. Vorbim de un personaj care deține probabil cel mai mare imperiu turistic din țară, o fabrică de conserve, firme de construcții și terenuri pe care a dezvoltat proiecte imobiliare cu o valoare de piață de aproximativ 200 de milioane de euro. Reflectând la aceste date, este firesc să vă întrebați de ce vrea acest om care are bogății, faimă și respect să ajungă un simplu primar, lefegiu la un buget cu mult mai mic decât veniturile firmelor sale. Și de ce tocmai la Mangalia?
Ei bine, una din firmele controlate de Murad deține un teren de 13,22 de hectare în Pădurea Comorova. Terenul a fost cumpărat cu un preț derizoriu de la Primăria Mangalia, pe vremea primarului care a introdus pădurea în intravilan și i-a schimbat regimul în curți-construcții. Ne referim aici la Zanfir Iorguș, PSD-istul care vrea să își ia orașul înapoi, ca să termine ce-a început pe vremuri. Impresia noastră este aceea că Murad nu dorește în mod real să ajungă primar, ci să-l sprijine pe binefăcătorul său, pe o strategie electorală de tip iepuraș.
Privatizarea lui ”Șpagathon”
Afacerea scandaloasă la care ne referim în articolul de față a început în perioada guvernului PSD-ist al lui Adrian Năstase. Și a început cu o privatizare instrumentată de ministrul turismul de atunci, Dan Matei Agathon (poreclit în epocă ”Șpagathon”). Pe o procedură simplificată prin lege, acesta a vândut, cu sume derizorii, hoteluri și stațiuni turistice cu totul. Murad a fost unul din marii beneficiari.
Pe 1 octombrie 2001, Ministerul Turismului a încheiat un contract pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni de la SC Jupiter SA Mangalia, cu persoana fizică Gheorghe Simion. Acesta era un simplu interpus al doctorului Mohammad Murad. Ca dovadă, în aceeași perioadă, Simion a semnat un contract similar prin care a devenit oficial acționar majoritar și la SC Hebe SA din Sângeorz-Băi, o firmă care opera cel mai mare hotel cu facilități balneare din România (902 locuri de cazare). La acel timp, Agathon a declarat – potrivit presei – că a negociat vânzarea hotelului Hebe direct cu Murad. ”Doctorul” figura ca proprietar al activului doar în cuvântările ministrului și-n topurile Forbes; în actele firmei figura acest Gheorghe Simion.
Bani încasați în locul statului român
La fel s-a întâmplat și la SC Jupiter SA Mangalia. Simion a devenit proprietar în acte. Însă beneficiarul real al privatizării a fost Murad. Ca dovadă, firma sa fanion, Perla Majestic SA, a pompat bani cu împrumut către Jupiter SA, s-a ocupat de renovarea hotelului Cozia (principalul activ de la Jupiter SA) și l-a exploatat comercial sub brandul Majestic începând cu anul 2004. Abia pe 11 iulie 2008, Simion a ieșit oficial din SC Jupiter SA, cesionând acțiunile deținute (98,02%), către Perla Majestic SA.
Trebuie să mai spunem că, pe lângă hotelul Cozia (Majestic), Jupiter SA mai deține un restaurant, o cofetărie, dar și terenuri în stațiune, pe malul lacului Tismana și în zona campingului Zodiac. De asemenea, societatea avea în portofoliu mai multe hoteluri care erau grevate de contracte de leasing imobiliar încheiate cu terțe persoane înaintea de privatizarea lui Agathon. Practic, societatea încasa rate anuale, care, în mod normal, s-ar fi cuvenit statului român. Numai că banii nu intrau la stat, ci în contul bancar al societății privatizate de doctorul Murad, prin săgeata sa Gheorghe Simion. Alți bani au intrat în conturile societății din vânzarea fierului vechi.
Hotărâre publicată de Jupiter SA în Monitorul Oficial al României. Sursa: Risco.ro
Pe 19 octombrie 2002, așa cum reiese dintr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, acționarii societății au fost de acord ca Jupiter SA să cumpere (probabil cu acești bani) bunuri imobile de la diverse persoane fizice și juridice.
Legenda unui parc acvatic în stațiunea Jupiter
Zece zile mai târziu, Consiliul Local Mangalia a adoptat hotărârea nr. 145/29.10.2002 privind încheierea unui contract de asociere între Municipiul Mangalia și SC Jupiter SA pentru realizarea obiectivului Parc Acvatic în stațiunea Jupiter. Hotărârea se referea la un teren de 13,22 de hectare din parcela Pd 315/6 – Jupiter, cu o valoare de 6,36 de dolari pe metru pătrat, stabilită prin raport de evaluare. Asocierea urma să opereze pe o durată de 25 de ani. În tot acest timp, Municipiul Mangalia trebuia să încaseze 15% din profitul parcului acvatic, dar nu mai puțin de 33.631 de dolari pe an. Parcul trebuia construit în termen de 3 ani, iar pe parcursul lucrărilor, societatea investitoare urma să achite doar 80% din cota de profit cuvenită Municipiului Mangalia.
Aici puteți vedea hotărârea de Consiliu, prin care s-a aprobat asocierea pentru parcul acvatic.
18 consilieri locali au fost încântați de inițiativa lui Iorguș și au votat proiectul. Însă totul era o mare țeapă, atent plănuită. Ca dovadă, Murad nu s-a apucat de construit parcuri acvatice. În schimb, Iorguș s-a apucat să aranjeze vânzarea terenului fără licitație și la un preț de nimic, în favoarea SC Jupiter SA.
Magiile lui Iorguș
Aici trebuie să spunem că, din martie 2002, consilierii locali de la Mangalia au fost păcăliți să-i dea un mandat în alb lui Iorguș ca să vândă terenurile localității fără licitație către titularii contractelor de asociere, închiriere sau concesiune. Hotărârea (vezi AICI) se referea doar la terenuri ocupate de active. Practic, dacă un afacerist închiria un teren de la Primărie și izbea un chioșc pe el, a doua zi putea cumpăra terenul direct de la primar, fără o hotărâre de Consiliu expresă și fără licitație publică.
Pe legislația actuală, o asemenea conduită de fraudare a transparenței și competiției ar însemna niște ani grei de pușcărie. Însă pe timpul PSD-ului erau tolerate astfel de golănii. Aceeași hotărâre stabilea că toate terenurile din stațiuni se vând cu 25 de dolari pe metru pătrat. Prețul trebuia plătit în două rate anuale.
Teoretic, Murad putea beneficia de această facilitate doar după ce ar fi construit parcul acvatic pe terenul primit prin contract de asociere, de la Primărie. Însă în preajma Crăciunului din 2002, Iorguș a făcut o magie. Apoi, în ianuarie 2003 a făcut încă o magie și treaba s-a rezolvat definitiv. Astfel, prin HCL 190/20.12.2002, s-a aprobat ca și firmele care n-au construit active pe terenurile primite în asociere, concesiune sau închiriere de la Primărie să le poată cumpăra în aceeași manieră considerată astăzi de-a dreptul penală. Adică fără licitație și fără hotărâre de Consiliu expresă. Și nu la prețul de 25 de dolari pe metru pătrat, ci la prețul stabilit prin evaluare. În cazul lui Murad, la 6 dolari și 36 de cenți.
Apoi, prin HCL 15/29.01.2003, în loc de două rate anuale, a băgat 5 rate pe 5 ani.
Ca să recapitulăm, înainte de aceste magii, Murad putea cumpăra terenul doar dacă finaliza parcul acvatic, doar la un preț de 3.305.000 de dolari, plătibil în doar două rate anuale. După ce Iorguș a dat cu bagheta, firma libanezului a plătit cu 2.464.208 de dolari mai puțin, în rate pe cinci ani de zile, fără să fi investit nici o copeică în așa-zisul parc acvatic. După cum spuneam, totul a fost o mare țeapă. Parcul a fost o simplă legendă, sub acoperirea căreia Iorguș a vândut discreționar un teren care constituia de fapt o parte importantă din Pădurea seculară Comorova.
Aici puteți vedea contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Municipiul Mangalia și Jupiter SA.
Cum a fost trecută pădurea lui Murad în curți-construcții
Amintim că lotul vândut de Iorguș către Jupiter SA avea indicativul Pd 516/6. Or Pd înseamnă pădure. Terenul era și atunci, dar este și acum pădure, după cum se vede din satelit. Potrivit Codului Silvic pe atunci în vigoare (Legea 26/1996), terenurile cu vegetație forestieră cu o suprafață mai mare de 0,25 de hectare erau considerate păduri și erau de drept incluse în fondul forestier național.
Cu toate acestea, în contractul de vânzare autentificat sub numărul 342/14.02.2003 se menționa că întreaga suprafață are categoria de folosință Curți-Construcții și face parte din grupa TDI (terenuri din intravilan). Tot în contract se arăta că acest regim decurge din fișa corpului de proprietate și din planul de amplasament și delimitare întocmit de inginerul Arfondi Ciobanu și înregistrat la OJCGC (actualul OCPI) cu numărul 1003/24.01.2003.
Așadar, nu vorbim de un regim care decurgea din PUG-ul localității sau dintr-un PUZ adoptat de Consiliul Local, ci dintr-un plan de situație întocmit de un specialist în măsurători. Treaba topometristului era să măsoare distanțe, nu să stabilească destinații și categorii de folosință.
Cumva, acest aspect a fost recunoscut chiar de către acest Arfondi Ciobanu, în cadrul singurului interviu pe care l-a acordat în anul 2009 pentru Jurnalul Național (Vezi AICI). Publicația menționată a dezvăluit atunci în premieră că lotul de 13,22 de hectare vândut de Iorguș societății Jupiter SA, ca multe alte loturi de pădure, figura eronat în evidențele OCPI în categoria de folosință curți-construcții. Contactat de autorul materialului, jurnalistul Adrian Mogoș, Arfondi Ciobanu a recunoscut că el a trecut curți-construcții în planurile cadastrale, în loc de pădure… din greșeală. “Pe noi ne interesa să iasă suprafaţa. Nu a fost nici o intenţie acolo. Nu este pădure peste tot. Acolo este nisip cu nişte bălării. Nu a fost niciodată pădure, ci numai nisip cu bălării. Meseria mea, obligaţia mea şi ce mă gândeam eu la vremea aia era să încapă terenul. Că acuma au intrat tot felul de şmecheri. Eu făceam cadastru pentru Primărie. Deci nu a fost o şmecherie, vezi Doamne! Înainte cadastrul avea trei pagini. Pe o pagină apărea plantaţie forestieră, pe alta curţi construcţii. Eu mă uitam să fie, trasam şi mai treceam din greşeală” – a declarant Ciobanu.
Lanțul înșelăciunilor
Și așa, dintr-o greșeală, pădurea a ajuns teren intravilan și curți-construcții. Arfondi mai avea o scuză: că nu era din județul Constanța, fiind adus tocmai de la Tulcea. De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare nu a fost întocmit de un notar, ci de un consilier juridic al Primăriei Mangalia. Părțile s-au dus cu acest contract gata făcut la un notar, dar nu din Mangalia, ci la unul din Constanța, a cărui contribuție unică a fost autentificarea înscrisului.
În sfârșit, dacă Arfondi și notarul se puteau înșela, pentru că nu cunoșteau situația, artizanul întregii povești, Zanfir Iorguș, nu are nicio scuză. La scurt timp după ce a vândut bucata de pădure cu o nimica toată către firma controlată de Murad, fostul primar a inițait un PUZ, prin care a băgat toată pădurea Comorova în intravilan. El personal, soția sa, un văr de la București, părinții săi, câțiva acoliți în afaceri și o firmă în care este asociat dețin mari suprafețe din PUZ-ul Comorova. E limpede că interesul său este acela de a reveni în fruntea Primăriei Mangalia pentru a da startul la construit pensiuni, vile, blocuri și poate chiar și parcuri acvatice în pădurea unicat din sudul litoralului. Și același interes îl au cam toți proprietarii… și iepurașii din pădure. Va urma!
