Opinie
IPS Teodosie, așa cum l-am cunoscut – gând la 63 de ani
Intrarea și viața sa în cetate s-au aflat mereu sub semnul ramurii de salcie: maleabil și iubit, dar rezistent la critici și acuze, îngândurat, dar și extrem de activ, rugător și propovăduitor.
Născut de ziua Sfântului Ierah Spiridon, Arhipiscopul Tomislui împlinește azi 63 de ani. Desigur este zi de bilanț pe care unii îl fac eludând aspecte esențiale ale faptelor sale. Iar omul este fapta sa, nu vorba sa. Este al 12-lea copil al familiei Elisabeta și Procopie Petrescu din Dorna Arini, loc în care a ctitorit o mănăstire. Ea însăși motiv de dispute și discuții fără fundament, pentru că da, ea aparține Bisericii, nicidecum ierarhului, cel care a depus votul sărăciei la călugăria sa, deci nu are bunuri în proprietate. Seminarul la Neamț și apoi Facultatea de Teologie la București îl arată ca pe unul dintre cei mai preocupați tineri teologi, devenind Asistent Universitar al Facultății de Teologie din București, timp în care este și frate al mănăstirii Crasna. Va fi călugărit, urmând treptele ierarhiei până va fi hirotonit arhiereu, cu funcția de episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor de către PF Teoctist.
Prima mea întrevedere cu Înaltpreasfinția sa a fost în luna februarie 2001 când eram acreditată de Patriarhie să particip la conferința de presă ce urma alegerii noului ierarh de la Tomis. Îmi aduc aminte mesajul pe care l-a transmis atunci prin intermediul MTC – TV:
“Vin la Tomis ca într-o întoarcere acasă, pentru că acolo este începutul creștinismului nostru. Îi rog pe fiii Dobrogei să mă primească asemeni unui fiu al lor care între timp le-a devenit păstor.”
Curând se împlinesc 19 ani de la intronizarea sa în scaunul de la Tomis care a avut loc în duminica Floriilor a anului 2001, 8 aprilie. Și da, a fost primit cu multă dragoste, intrarea și viața sa în cetate aflându-se mereu sub semnul ramurii de salcie.
Maleabil și iubit, dar rezistent la critici și acuze nefondate, îngândurat, dar și extrem de activ, rugător și propovăduitor, a înscris în cei 19 ani file întregi de istorie eclezială Tomitană. A revigorat efectiv viața creștină, îmbinând tradițiile locale cu cele naționale păstrătoare ale credinței. Cine nu știe despre carele de Bobotează trase de boi împodobiți cu canafi și colaci, sau despre mersul alături de sfinți în procesiunile ce străbat orașul, fie de Sfântul Pantelimon, fie se Sfinții Epictet și Astion. Sfântul Andrei și cultul său au cunoscut o amploare tot în cei 19 ani de păstorire. Pe lângă aceste aspect, cine nu a auzit despre corala “Armonia” ai cărei membri au fost deseori plătiți din salariul său, sau cine nu știe câtor cantine sociale le-a pus început? Că o parte a presei a eludat toate aspectele esențiale ale misiunii sale aici, a făcut-o, poate, de dragul senzaționalului sau bazându-se pe aspecte strict administrative ce se află în cercul său imediat. Că au fost contestatari – ei au fost și vor mai fi, pentru că în pomul cu roade dai cu pietre. Însă, în smerenia sa a știut să zâmbească și să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate.
Și să vă povestesc o întâmplare de când lucram acolo. În ajun de Sfântul Nicolae a venit o mămică ce avea vreo 7 copii, cerând să o ajute să le pună ceva în ghetuțe și a cerut și o rugăciune. A scos banii de prin pomelnice, i-a dat, apoi s-a așezat în genunchi, el și noi cei ce eram prin preajma. S-a rugat așa, în genunchi, iar când m-am uitat la talpa pantofului o avea tocită, de atâta mers, abia se mai ținea. Oricine și-ar fi luat pantofi noi, oricine dar nu el. Și chiar și după acel moment l-am văzut mult timp cu ei în picioare, pentru că el dacă are nu pentru sine are, ci pentru a da altora. Iar cei ce-l știu îndeaproape pot spune odată cu mine că inimă mai mare și mai darnică decât a Înaltpreasfinției Sale, nu au întâlnit. Și da, are un defect, crede prea ușor că oamenii din jur îi sunt asemenea: sinceri și devotați, cu sine și cu Biserica lui Hristos.
