Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

IPS Teodosie cere despăgubiri de 30.000 de euro de la Universitatea Ovidius din Constanța

Published

on

Şedinţa Sfântului Sinod nu l-a ţinut mult timp departe de scandal pe Înalt Prea Sfinţitul Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului cere 30.000 euro despăgubiri de la Universitatea Ovidius din Constanța, după ce instituţia nu i-a mai prelungit contractul de cadru didactic titular. De Bunavestire, luni,  25 martie 2024, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a emis primele declarații publice cu privire la procesul inițiat împotriva Universității Ovidius Constanța pentru recuperarea salariilor la care ar fi avut dreptul în calitate de profesor titular al Facultății de Teologie.

Întrebat de jurnaliști despre acest proces și despre suma solicitată în dosar, care se ridică la 158.000 de lei, aproximativ 30.000 de euro la cursul actual, arhiepiscopul Tomisului a subliniat că din salariul primit de la universitate făcea donații către cei săraci, inclusiv achitându-le taxele de școlarizare studenților care nu își permiteau să le plătească.

„Este un drept, pentru că a fost totul tendențios. Au desființat o regulă pe care o aveau cu o lună înainte ca să nu mi se prelungească. Eu, cu salariul meu, făceam milostenie: studenților săraci le plăteam taxele, salariul îl dădeam pentru săraci. Nu mi-am folosit salariul pentru mine niciodată! Și iată, eu am predat, mi-am făcut munca, dar fără plată! Trebuie să îmi plătească, să dau din nou săracilor, pentru că așa se cuvine“, a mai precizat ÎPS Teodosie, adăugând că banii solicitați în proces vor merge către ajutorarea săracilor, citat de Ziua de Constanța.

Suma solicitată în proces de către ÎPS Teodosie reprezintă drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit pentru anul universitar 2021-2022, dar și o reparare a prejudiciului moral suferit.

ÎPS Teodosie cere și repararea prejudiciului moral

Advertisement
usr

Solicitările au fost formulate în decembrie 2023. La momentul înregistrării dosarului, prin cererea de chemare în judecată, ÎPS Teodosie solicitase repunerea în termenul de a se soluționa cererea arhiepiscopului cu privire la calitatea de titular al Facultății de Teologie din cadrul UOC Ovidius, dar și amendarea instituției pe zi de întârziere, pentru neexecutarea hotărârii definitive pronunțate anterior în cauză de către Curtea de Apel Constanța.

Recent, arhiepiscopul Tomisului a formulat o cerere modificatoare a acțiunii inițiale, prin care a solicitat și repararea prejudiciului cauzat prin faptul că repunerea în termenul de soluționare a cererii inițiale de menținere a calității de titular al Facultății de Teologie nu se mai poate realizat. Astfel, prejudiciul solicitat în proces se ridică la 158.000 de lei, reprezentând drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit pentru anul universitar 2021-2022, dar și o componentă morală.

NOTĂ! Procesul va începe la Tribunalul Constanța la data de 18 aprilie 2024. Decizia pe care o vor pronunța judecătorii de la Tribunal va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel Constanța.

Context

Când a împlinit 65 de ani, vârsta de pensionare în sistemul de învățământ universitar, IPS Teodosie nu a mai primit prelungirea contractului de profesor universitar. Drept urmare, în acest caz, Arhiepiscopia Tomisului a acționat în instanță și solicită 158.000 de lei de la Universitatea Ovidius.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions