Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

ÎPS Teodosie, OPRIT DE POLIȚIE în drum spre Ion Corvin

Published

on

Autoturismul cu care se deplasa ÎPS Teodosie spre Mănăstirea Sf Apostol Andrei de la Ion Corvin a fost oprit, în această dimineață, de un echipaj de poliție.

Arhiepiscopul Tomisului mergea la Ion Corvin pentru a oficia slujba, iar mașina în care se afla acesta a fost oprită pe chiar în intersecția DN 3 cu drumul care duce către mănăstire. Arhiepiscopul și șoferul său au fost verificați.

“Să vină cu inimă bună, să-și mângâie sufletul și sper că toate organele de ordine ne vor ajuta să fim în pace și în armonie”, le-a spus ÎPS Teodosie.

De altfel, mașinile care se îndreptau spre mănăstire au fost întoarse de filtrele de poliție, dacă ocupanții nu aveau domiciliul în comuna Ion Corvin.

Amintim că în 30 noiembrie este Praznicul Sf. Apostol Andrei, iar la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei de la Ion Corvin era organizate, în alți ani, pelerinaje la care participau mii de oameni.

Advertisement
usr

Anul acest, autoritățile au interzis pelerinajele și nu face excepție nici cel de la Ion Corvin, deși Arhiepiscopul Tomisului a cerut lămuriri Prefecturii în instanță pentru decizia de a anula pelerinajul. De altfel, Silviu Coșa, prefectul județului Constanța a și refuzat invitația ÎPS Teodosie de a participa la slijba de la Sf. Andrei.

Facem mențiunea că multe localități din județul Constanța sunt în carantină din cauza numărului mare de infectări cu SARS COV2.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions