Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

IȘJ Constanța și Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, parteneri în susținerea învățământului universitar

Published

on

isj academia navala

Pentru a pune bazele unor activități viitoare în comun s-a semnat, miercuri 22 martie, un protocol de colaborare între Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” din Constanța, de către inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai, și comandantul (rectorul) Academiei, contraamiral de flotilă conf. univ. dr. ing. Toma Alecu.

Protocolul stabilește mai multe obiective și modalități concrete de acțiune, cum ar fi promovarea învățământului universitar din domeniul științelor inginerești, în special a ramurii care pregătește studenți în discipline specifice marinei militare și civile, dar și pentru industria portuară, acțiune care poate construi o punte educațională firească între învățământul preuniversitar și cel superior.

Un prim pas în acest sens a fost vizitarea de către membrii delegației IȘJ Constanța a campusului universitar, laboratoarelor de pregătire practică, simulatoarelor și bazei sportive. Vizita a scos în evidență faptul că facilitățile puse la dispoziția studenților împreună cu determinarea și experiența cadrelor didactice asigură garanția unei pregătiri profesionale de excepție.

”Prin colaborarea cu Academia Navală Mircea cel Bătrân ne propunem să derulăm activități comune de valorificare a potențialului tinerilor dobrogeni și, implicit, de promovare a unei oferte educaționale de calitate pusă la dispoziție de partenerii noștri; un prim pas îl facem cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”  de la Academia Navală Mircea cel Bătrân – planificat a avea loc sâmbătă 1 aprilie 2023, între orele 9.00 și 14.00 – eveniment cu prilejul căruia elevii, profesorii și locuitorii Constanței vor avea oportunitatea de a se întâlni cu studenții și profesorii Academiei și de a putea vedea un campus universitar și o bază materială impresionante. Am convingerea că elevii din județul Constanța vor cunoaște standardele ridicate ale învățământului universitar constănțean care, astfel, va deveni opțiunea lor pentru continuarea parcursului educațional.”, a declarat inspectorul școlar general, prof Sorin Mihai.

Advertisement
usr

isj academia navala

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions