Am primit din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dobrogea” Constanța următorul comunicat de presă:
Miercuri, 4 noiembrie 2020, comandantul nostru, inspectorul șef colonel Popa Daniel Gheorghe, a plecat să fie comandantul batalionului de pompieri din cer!
Colonelul Popa Daniel Gheorghe a avut o sete de cunoaștere cum rar întâlnești, fiind preocupat în mod continuu de autoperfecționare. A condus această instituție după principiile sale de viață, dorind în mod constant îmbunătățirea serviciilor pe care ISU Dobrogea le oferă cetățenilor județului, neabdicând nici un moment de la principiul corectitudinii. Ca și pompier și-a făcut cu cinste, pricepere şi devotament datoria şi a manifestat grijă faţă de colegii săi. Nu se pot uita calităţile sale de militar şi nici calităţile umane, apropierea de oameni, calmul cu care rezolva problemele apărute şi spiritul de solidaritate faţă de cei cu care a lucrat. Dedicat trup și suflet meseriei, a reușit să imprime această atitudine și organizației, solicitându-ne să punem în permanență pe primul plan CETĂȚEANUL și obligația noastră de a-i asigura securitatea în domeniul situațiilor de urgență.
Colonelul Popa Daniel Gheorghe a fost un patriot și DA, a iubit țara aceasta și meseria de salvator. Acesta a fost colonelul Popa Daniel Gheorghe!
Domnul colonel s-a născut la data de 25 iunie 1963 în sat Armășești, comuna Cernișoara, județul Vâlcea și a urmat cursurile Liceului Industrial Mecanic din Râmnicu Vâlcea pe care le-a absolvit în 1981, cu diplomă de bacalaureat.Ulterior, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Pompieri București, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune în 1985, fiind repartizat la Grupul de Pompieri al județului Călărași, unde a ocupat funcția de Inspector principal II. Începând din august 1998, până în septembrie 2001 a ocupat functia de Şef de stat major Grupul de Pompieri „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi. Începând din 15 septembrie 2001, până in 14 iulie 2016 a ocupat funcția de Inspector şef II la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi. Din 15 iulie 2016 până in prezent a fost Inspector şef I al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.
GRADE:
1985-locotenent
1989-locotenent major
1994-căpitan
1999-maior
2002- locotenent colonel
2005-colonel
DECORAȚII
2000-Semn Onorific În serviciul patriei pentru 15 ani
2006-Bărbăție și credință
2010-Semn onorific în Serviciul patriei pentru 25 ani
2012-Bărbăție și credință în grad de Comandor
2014-Plachetă onorifică
2019-Emblemă de merit Acțiuni umanitare
2020-Distincție de serviciu
Drum lin, domnule comandant!