Inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor continuă controalele pe litoral. Astăzi, inspectorul șef din cadrul OPC Constanța, Horia Constantinescu, a anunțat că au fost efectuate controale la locațiile deschise pe plajele din stațiunea Eforie Sud.
Iată ce au găsit inspectorii aici, cu precizarea că locațiile verificate nu avea niciun fel de autorizații prin care să funcționeze, potrivit șefului OPC Constanța.
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!