Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

ITM Constanța. Recomandări pentru angajatori în perioada caniculei

Published

on

Deoarece în perioada iunie- septembrie, pe teritoriul tării noastre  se pot manifesta temperaturi ridicate extreme, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța atenționează angajatorii  privind  cerințele care sunt stipulate în O.U.G. nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.

Prin temperaturi extreme ridicate se înţelege temperaturi exterioare ale aerului care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele de temperatură-umiditate ITU mai mare de 80 unități).

În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă:

  • reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice;
  • asigurarea ventilaţiei la locurile de munca;
  • alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite, cu curenţi de aer.

Pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele:

  • asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
  • asigurarea echipamentului individual de protecţie;
  • asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile menționate, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în O.U.G. nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu art. 6 din același act normativ.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:

  • asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
  • asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
  • trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

”Facem precizarea că  nerespectarea prevederilor Ordonanței privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă se sancționează contravențional, cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei în conformitate cu art. 10, alin. 1 din OUG 99/2000.”, a precizat Marian Becheanu, inspector șef al ITM Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions