În ultimele 24 de ore, la cel puțin 5 incendii de vegetație uscată au intervenit pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Delta” al județului Tulcea.
Cel mai grav este că în urma acestor incendii pagubele produse nu se limitează doar la vegetația uscată. De cele mai multe ori acestea se produc în proximitatea gospodăriilor ori chiar în curțile cetățenilor, iar flăcările se extind cu ușurință la anexe gospodărești, grajduri și chiar locuințe.
Un exemplu elocvent este misiunea pe care au avut-o salvatorii Stației de Pompieri Babadag în cursul după-amiezii de ieri, 13 iulie, când în urma jocului copiilor cu focul au ars aproape 700 mp de vegetație uscată din trei gospodării și cel mai grav este că o locuință a fost afectată de flăcări, o anexă gospodărească și un adăpost pentru animale în care au fost surprinse de flăcări mai multe păsări dar și porci.
Exemplele pot continua, însă cel mai important este să respectăm câteva reguli principale de prevenire a incendiilor.
- nu lăsați surse de foc în preajma copiilor și explicați-le cu răbdare pericolul la care se expun;
- păstrați chibriturile, brichete și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
- nu le permiteți accesul nesupravegheat, în depozite de furaje, șure, poduri, magazii, grajduri, etc., cu mijloace care pot produce incendii;
Totodată, pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată, mai ales în această perioadă când temperaturile sunt caniculare, iar aceasta se poate aprinde foarte ușor, trebuie avută o atenție sporită la următoarele acțiuni:
- mucurile de țigară aprinsă nu se aruncă la întâmplare, iar dacă sunteți în autovehicul folosiți scrumiera;
- adunați în grămezi mici resturile vegetale din gospodării și aruncați-le în locuri special amenajate – arderea acestora este interzisă;
- prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodării se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau alte vecinătăți;
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta