Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, peste 1.400 de jucării, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 71.000 de lei.
La data de 9 decembrie a.c., poliţiştii Biroului de Poliție Portuară CARGOSCAN din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din București.
În urma utilizării ansamblului mobil de scanare a autovehiculelor și containerelor, polițiștii au observat că mărfurile dintr-un container sosit din China și având ca destinatar o societate comercială din București, prezentau mai multe culori și contraste față de sortimentele de bunuri declarate în documentele vamale.
În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit peste 1.400 de jucării din plastic, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de aproximativ 71.000 de lei de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
”În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, fapta prevăzută de art. 102 alin 1 lit. b din Legea84/1998.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.