Conecteaza-te cu noi

Actual

Județul Constanța. Taximetrist cu permisul suspendat, prins în timp ce conducea

Published

on

În cursul zilei de ieri, 20 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul jandarmilor, au organizat o acțiune pe raza municipiului Constanța, pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere și de conviețuire socială.

Astfel, au fost oprite pentru control peste 280 de autovehicule, totodată fiind legitimate aproximativ 500 de persoane. De asemenea, mijloacele de transport în comun și operatorii economici au fost în atenția polițiștilor.

În urma activităților, au fost aplicate 209 sancțiuni contravenționale, dintre care 109 la O.U.G. 195/2002 și 60 la Legea 55/2020, în valoare totală de peste 37.000 de lei.

Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției 2 Rurală au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Mihail Kogălniceanu, în timp ce efectua activități de taximetrie, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions