Conecteaza-te cu noi

Actual

Județul Constanța. Trei bărbați au furat motorină din vagoanele unui tren de marfă

Published

on

Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au desfășurat o acțiune într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 3 bărbați au fost reținuți.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi sustras, în repetate rânduri, motorină de la vagoanele cisternă ce staționau într-o stație de cale ferată, respectiv în stația Saligny.

La data de 28 octombrie a.c., polițiștii de la transporturi Constanța au realizat o acțiune, în urma căreia au fost prinși, în flagrant delict, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, în timp ce sustrăgeau 880 de litri de motorină din vagoanele unui tren de marfă staționat, iar ulterior au valorificat-o, către un alt bărbat, contra sumei de 4.200 de lei.

Întreaga cantitate de motorină a fost recuperată și predată persoanei vătămate.

Autoturismul folosit la săvârșirea infracțiunii a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis.

La finalizarea cercetărilor, cei 3 au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ulterior, bărbații au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.

Instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions