Un bărbat a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism deși nu deține permis de conducere. În plus, conducea băut și cu viteză peste limita permisă. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe DN 39, în satul Lazu, aparatul radar înregistrând viteza de 98 km/h pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 70 km/h.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta