În cursul zilei de ieri, 1 martie a.c., în jurul orei 15.10, polițiști din cadrul Postului de Poliție Topraisar au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor. Concret, acesta a întors vehiculul și și-a continuat drumul.
Polițiștii au pornit în urmărirea fugarului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Posibil ca bărbatul care era la volan să se fi speriat – cert este că, la un moment dat acesta a oprit vehiculul și a fugit. În scurt timp, a fost prins și condus la sediul poliției pentru lămurirea situației de fapt.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul în cauză, de 23 de ani, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta