Județul Constanța va avea un nou spital, în orașul Ovidiu. OCH 2 va fi dedicat oncologiei, radioterapiei, cardiologiei intervenționale și chirurgiei cardiace.
Informația a fost postată pe pagina de Facebook a Primăriei orașului Ovidiu.
Ovidius Clinical Hospital, cel mai mare spital privat din sud-estul României, se pregătește pentru o nouă extindere. Deschis în 2014, spitalul a avut o evoluție deosebită pe parcursul acestor ani, s-a dezvoltat continuu investind anual în echipamente de înaltă performanță, a deschis o altă unitate medicală în acest timp – Policlinica OCH, în Constanța, pe strada Flămânda nr.19 iar în anul 2021 a mărit capacitatea de internare cu 30%. Pentru că nevoile pacienților sunt multiple, iar OCH își dorește să fie mereu cu un pas înainte, acum este rândul ca al doilea spital să fie construit.
”La începutul anului 2022, am început construcția unei noi clădiri. Proiectul include demisol, parter și patru etaje superioare. Spitalul este conceput și proiectat de către specialiști cu vastă experiență în domeniu pentru ca împreună cu structura medicală deja existentă să devină un centru medical de excelență pe mai multe specialități, un loc unde să se poată practica medicina la cele mai înalte standarde occidentale. Noua clădire este proiectată în special pentru a avea în componența sa un centru pentru diagnosticul si tratamentul complet al bolilor cardiovasculare si al bolilor din sfera oncologiei si hematologiei. Această decizie am luat-o analizând cu atenție nevoile pacienților noștri, în cei 7 ani de activitate pe care îi avem deja. Ne dorim să punem la dispoziția celor suferinzi dotările și specialiștii necesari pentru ca pacientii nostri să nu trebuiască să caute să-și rezolve problemele de sănătate prin străinătate. Le aducem noi tot ce au nevoie aici.”, a precizat dr. Ciufu Nicolae, medic primar chirurgie generală și director medical al OCH.
Care va fi structura noului spital OCH 2
Spitalul OCH 2 va fi împărțit în demisol, unde se va afla un centru de radioterapie cu doua buncăre, un CT de plan tratament si un PET-CT, iar la parter se va afla un nou departament de imagistică. Acesta va fi dotat cu RMN de 3 Tesla prevăzut cu accesorii pentru RM-ul de cord și un Computer Tomograf foarte performant cu 256 Slice ce poate realiza și CT-uri pentru inimă. Pentru acest tip de investigație este necesar un echipament special și nu poate fi efectuat de orice tip de aparat computer tomograf. De asemenea, în cadrul acestui departament se va afla un aparat nou de radiografie digitală și aparate de ecografie ultramoderne dedicate ecografiilor cardiace transparietale si transesofagiene.
La etajul 1 se va regăsi un nou ambulatoriu, unde se vor realiza consultații pentru specializările deja existente în OCH, dar și pentru specialitățile nou introduse – cardiologie intervențională și chirurgie cardiacă, medicină maritimă și sportivă, oftalmologie ș.a. Aici este proiectată și internarea de zi pentru specialități medicale și chirurgicale.
La etajele 2 și 3 se vor afla secțiile de internare continuă pentru specialități medicale și chirurgicale. Vor fi puse la dispoziția pacienților 68 de paturi pentru internare, fiecare salon fiind echipat la cele mai înalte standarde, cu echipamente și mobilier de cea mai bună calitate, create pentru siguranța și confortul pacientului.
La ultimul etaj vor fi două săli de operații. Acestea vor fi dotate cu tehnologie chirurgicală de ultimă generație, precum aparatura specifică pentru cardiologia intervențională și chirurgia cardiacă, putând astfel să fie realizate intervenții cu grad ridicat de dificultate și complexitate. În aceste săli vor opera chirurgi și cardiologi intervenționiști din țară și din străinătate. Aici va funcționa și secția de Terapie Intensivă cu 10 paturi din care două paturi izolatorii, utile atunci când situația o impune, proiectată și dotată la cel mai ridicat nivel de exigență din domeniu, ceea ce va permite clasificarea secției cu gradul maxim de competență. În structura spitalului, vor funcționa și toate structurile medicale de suport, precum unitatea de transfuzii sanguine sau nucleul de sterilizare propriu.
În cadrul noului spital vor fi create peste 200 de noi locuri de muncă pentru medici, asistenți medicali, infirmieri și personal auxiliar.
OCH 2 se va afla în imediata vecinătate a spitalului existent deja Ovidius Clinical Hospital, cele două clădiri comunicând direct printr-o pasarelă de acces.
Adresa spitalului este: Ovidiu, Constanța, pe DN 2A, km 202+880.