În cursul zilei de ieri, v-am prezentat informaţii despre o petrecere în aer liber, la pădure, la care au participat aproximativ 20-30 de persoane din județul Olt. Unul dintre participanți, care locuiește în localitatea Osica de Sus, a transmis imagini live pe Facebook.
Live-ul, care a început în jurul orei 15.00 şi a durat aproximativ o oră, a avut 223 de distribuiri, 637 de reacții și 1.525 de comentarii. Transmisiunea a fost urmărită de peste 4.000 de oameni.
În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii s-au autosesizat în urma imaginilor apărute şi au amendat cu suma totală de 80.000 de lei nouă persoane care au ieşit să petreacă.
Persoanele au fost sancţionate pentru nerespectarea distanţării sociale deoarece au format un grup mai mare de trei persoane.
“În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Osica, cu sprijinul jandarmilor olteni, au fost identificate 9 persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 36 de ani, toate din comuna Osica de Sus. Două dintre persoanele identificate sunt minore. Astfel, la data de 1 mai a.c., aceştia au încălcat măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv măsura distanţării sociale, prin formarea unui grup mai mare de trei persoane. Poliţiştii au sancţionat contravenţional cele 9 persoane, cu amenzi în valoare totală de 80.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.2/2020”, a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt, potrivit AGERPRES.
Județul Olt. Petrecere live pe Facebook, de la pădure
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta