În urma ședinței de la palatul Cotroceni, care a durat mai puțin de două ore, s-a stabilit când și cum va începe noul an școlar. La întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis au luat parte premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Educaţiei Monica Anisie, ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, şeful DSU Raed Arafat şi alţi miniştri.
Ulterior, șeful statului a anunțat că școala în învățământul preuniversitar va începe la data de 14 septembrie, iar pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv la instituțiile de învățământ.
”Am avut o întâlnire foarte importantă cu premierul şi mai mulţi miniştrii şi secretari de stat. Tema discuţiei a fost începerea anului şcolar, situaţia învăţământului din România şi măsuri specifice în vreme de pandemia. S-au luat câteva decizii şi vă voi comunica datele cele mai importante pe care le avem acum şi deciziile luate astăzi, urmând să fie detaliate săptămânile care urmează. Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar.
Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor”, a declarat preşedintele.
Iohannis a precizat însă că decizia va fi luată la nivel local, în funcție de trei scenarii care au fost schițate.
Învățământul online rămâne o opțiune și vine să completeze procesul educativ acolo unde cursurile nu se pot ține fizic.
Bucureștiul se încadrează în scenariul „verde”, la fel ca majoritatea localităților din România, a precizat președintele referindu-se la cele trei scenarii (verde, galben, roșu). Numai 50 de localități din România s-ar încadra la scenariul roșu în prezent.
Iată care sunt cele trei scenarii de care vor ține cont autoritățile:
Criteriul de care se ține cont în stabilirea acestor scenarii este numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori. Astfel:
- Scenariul verde înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
- Scenariul galben – între 1 şi 3 persoane detectate cu noul coronavirus;
- Scenariul roşu se aplică unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. În acest scenariu, școala se închide de tot.