Preşedintele SUA, Donald Trump, îl va primi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, la Casa Albă, pe 20 august, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia americană.
Potrivit Agerpres, cei doi lideri vor discuta despre cea mai bună abordare a provocărilor de securitate comune cu care se confruntă SUA şi România şi despre căile de a promova parteneriate energetice şi comerciale bilaterale şi echitabile.
Vizita survine în contextul în care România marchează 30 de ani de la căderea comunismului şi 15 ani de apartenenţă la NATO, notează Casa Albă.
Preşedintele Trump aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească aceste aniversări importante împreună cu preşedintele Iohannis, menţionează preşedinţia americană în încheierea comunicatului.
Update: În urmă cu puțină vreme, și Administrația Prezidențială a postat un comunicat de presă referitor la această viziă: ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 19-20 august a.c. o vizită la Washington D.C., la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump.
Astfel, marți, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a Preşedintelui României cu Președintele Statelor Unite ale Americii.
Cu prilejul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis și Președintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea și dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic și dinamic dintre România și Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar și economic.
Președintele României va evidenția, și cu această ocazie, faptul că țara noastră va continua să fie un partener strategic solid și un aliat responsabil și de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre prioritățile politicii externe a României fiind consolidarea relației transatlantice și a securității spațiului euroatlantic.”, a postat Administrația Prezidențială.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta