Astăzi s-au împlinit 10 zile de când a avut loc accidentul naval din portul Midia, în urma căruia peste 14.000 de animale au murit , iar nava în care erau încărcate s-a înclinat foarte mult şi a rămas blocată la câteva sute de metri de ţărm.
Potrivit Ordonanţei 42/1997, proprietarul era obligat să demareze operaţiunile de dezeşuare, însă nu a făcut-o. Armatorul trebuia să prezinte soluţia pentru aducerea la mal a navei eşuate. Nu a făcut-o.
Dacă până mâine la ora 15.30 armatorul nu va prezenta o soluţie pertinentă, operaţiunea de scoatere a navei eşuate va fi preluată de către autorităţile române.
Dar costurile vor fi foarte mari, de cel puțin 3 milioane de euro pentru cinci zile de intervenție. La acestea se vor adăuga cheltuielile făcute cu colectarea cadavrelor de animale, care plutesc în jurul navei și incinerarea lor.
În larg continuă operaţiunea de scoatere a oilor moarte de lângă vapor.
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a recuperat toate cadavrele de oi din dreptul navei Queen Hind, din aria delimitată de barajele antipoluare. Echipele sunt pregătite să intervină în cazul în care vor mai ieși la suprafața apei și alte cadavre.
În ultimele zile, s-a acționat continuu, iar cadavrele recuperate au fost preluate de firma autorizată spre neutralizare.
„Menționăm că în zona delimitată de barajele antipoluare nu au apărut irizații de combustibil, iar echipele CN Administrația Porturilor Maritime monitorizează evoluția situației.”, precizează Biroul de presă al CNAPMC.
Traficul navelor în Portul Constanța zona Midia se desfășoară în condiții de siguranță, deși șenalul navigabil este parțial blocat, nefiind înregistrate întârzieri la sosirea sau la plecarea navelor în/din port.
De luni, 2 decembrie 2019, au intrat în portul Midia 3 nave, iar alte 3 nave au părăsit portul. În perioada următoare sunt avizate la sosire 4 nave.
Şi preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu a ajuns, din nou, în portul Midia. În acestă dimineaţă, alături de o echipă de medici veterinari, s-a deplasat la adăpostul unde se află oile salvate de pe nava Queen Hind.
Ei au ajuns la acest adăpost pentru a se asigura că animalele sunt adăpostite în condiții care să le asigure bunăstarea, au furaje suficiente și că primesc toate tratamentele de care au nevoie pentru stabilizarea stării de sănătate.
În prezent, în adăpost se află 180 de oi, care sunt sub restricție sanitară veterinară, sunt în permanență supravegheate de medici veterinari, iar date privind starea lor de sănătate sunt transmise, zilnic, către celula de criză constituită la nivelul ANSVSA, pentru monitorizare.
Reamintim că 60 dintre oile cu prognostic grav au murit din cauza unor afecțiuni variate produse de condițiile din nava eșuată, iar pentru 11 s-a impus eutanasierea, datorită unor leziuni incompatibile cu viața (fracturi ale coloanei vertebrale, fracturi multiple ale membrelor, afectări grave ale organelor vitale).
“Se fac eforturi pentru urgentarea demersurilor întreprinse de către ANSVSA, atât prin intermediul canalelor diplomatice, cât și a celor instituționale, pentru clarificarea situaței juridice a animalelor salvate, astfel încât acestea să poată fi îngrijite pînă la sfârșitul vieții, de către entități care doresc să le adopte și care le pot oferi toate condițiile necesare.”, precizează Serviciul Comunicare și Logistică Documentară din cadrul ANSVSA.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta