Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a anunțat că a început lucrările de amenajare a unei noi parcări pe aleea Cerbului, bl. 40A din...
Consultările de la Cotroceni între președintele Klaus Iohannis și partidele și formațiunile politice parlamentare s-au încheiat. La finalul acestora, președintele a anunțat că a ajuns la...
Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, împreună cu o echipă din cadrul municipalității, s-a întâlnit, astăzi, cu operatorii economici din Satul de Vacanță pentru a stabili...
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, o acuză pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, că a lansat un program vast de închidere a claselor de liceu în...
O bătrână din Constanța povestește, în lacrimi, cum a fost abandonată la o mănăstire de un preot în care a avut încredere și i-a cedat casa...
În primăvara acestui an, Primăria Municipiului Constanța îi informa pe cetăţeni, la fel ca în fiecare an, că va demara de luni, 8 aprilie, o amplă...
Curtea de Apel Constanţa a amânat încă o dată, miercuri, pentru data de 6 iunie, pronunţarea în dosarul în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, este judecat pentru...
Senatorul Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, a fost desemnat miercuri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, în funcţia de purtător de cuvânt al partidului. Fifor...
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, miercuri, că are un regret că PSD a ţinut în funcţie un om până când a plecat în cătuşe,...
Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară, mai aproape de cetățenii comunei constănțene Castelu. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția...