Din a doua încercare a mers. Consilierii PNL și PSD au votat propunerea lui Chițac privind vânzarea unui teren în buza mării. Este vorba despre proiectul...
Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu” a condus Exercițiul tactic cu trageri de luptă ”Shield Protector 23”, care s-a desfășurat în perioada 26-28 iunie, în apele teritoriale...
Au mai rămas doar câteva zile până la festivalul NEVERSEA, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de turişti. Pentru ca circulaţia în oraş să nu...
În șantierul imobiliar South Side Residence din municipiul Constanța a pornit alarma video azi-noapte. În jurul orei 1.00, echipajele de intervenție Zip Escort care patrulează în...
Lucrările la DJ 393 Albești – Coroana avansează cu pași repezi, informează SC Drumuri Județene Constanța. Până acum s-a turnat binder (primul strat de asfalt) pe...
Pe parcursul a două zile, 28 și 29 iunie 2023, 60 de polițiști locali au fost instruiți să acorde primul ajutor atunci când se află în...
În atenția agenților economici care își desfășoară activitatea pe raza comunei Costinești: inscripționarea recipientelor pentru colectarea deșeurilor reziduale este obligatorie! Oficial din partea companiei Polaris M...
Instanța Supremă (Înalta Curte de Casație și Justiție) intenționează sî sesizeze CCR în legătură cu legea pensiilor speciale, care a fost adoptat ieri de Parlament, au...
Aseară, 28 iunie, în jurul orei 20.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe aleea...
Ieri, 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Murighiol, au depistat în trafic, pe strada Falezei din localitate, un autoturism condus de către un...