Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Laurențiu Duţă, INTERNAT de URGENŢĂ la spital după ce a înghițit jumătate dintr-un tacâm de plastic

Published

on

În cursul zilei de ieri, am postat un text referitor la faptul că un consumator a ingerat o bucată din tacâmul de plastic cu care mânca, după care a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Detaliile le puteţi citi mai jos:

(Video) Un consumator a ingerat o bucată din tacâmul de plastic cu care mânca

După câteva ore de la această postare, pe pagina de facebook a lui Laurenţiu Duţă a fost postat următorul text, care nu necesită nici un fel de adăugiri sau explicaţii:

“MARE ATENŢIE la tacâmurile din plastic cu precădere la cele albe. Datorită faptului că sunt din ce în ce mai subţiri sunt un real pericol pentru sănătatea noastră. Eu am păţit-o în urmă cu două săptămâni în seara dinaintea unui concert 3 Sud Est în Piteşti. Am comandat mâncare la hotelul unde eram cazat şi în timp ce serveam, furculiţa din plastic s-a rupt şi o bucată ascuţită din ea s-a înfipt în esofag. Am ajuns la spitalul de urgenţă din Piteşti dar acolo neavând endoscop, decât în timpul zilei, a trebui să plec imediat spre Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti unde prin endoscopie mi s-a extras bucăţica de plastic din esofag.

Advertisement
usr


M-am recuperat rapid şi concertul l-am reprogramat după doua zile.
Situaţia putea fi mai gravă dacă bucata de plastic ingerată ajungea în stomac astfel putând provoca o perforaţie intestinală.
Am scris aceste rânduri ca un avertisment, în speranţa că acest tip de tacâmuri albe din plastic foarte subţire să nu mai fie comercializat pentru că reprezintă un real pericol pentru fiecare dintre noi.
Sănătate, dragii mei!”, a scris Laurenţiu Duţă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions