Curtea Constituţională a României a respins, astăzi, sesizarea USR în legătură cu Legea avertizorului de integritate. Drept urmare, președintele Iohannis poate promulga actul normativ sau poate cere Parlamentului să o reexamineze. Decizia CCR a fost luată în unanimitate. Mai multe ONG-uri i-au cerut președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea, după ce Parlamentul a transpus o directivă privind avertizorul de integritate într-o formă despre care au spus că descurajează avertizorii de integritate să semnaleze fapte de corupție sau încălcări ale legii. Klaus Iohannis a declarat, săptămâna trecută, că parcursul legii avertizorilor de integritate nu este finalizat, spunând că ”este important să fie o lege bună”, mai ales că transpune o directivă UE.
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, anunță, într-un comunicat dat publicității joi, 30 iunie, că analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană pentru activarea mecanismului de condiționarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorul de integritate.
Parlamentul a votat, miercuri, 29 iunie, chiar în timpul vizitei vicepreședintelui Comisiei Europene, Vera Jourova, la București un proiect de lege care transpune o directivă europeană privind avertizorii de integritate, criticat puternic de ONG-uri pe motiv ca descurajează semnalarea actelor de corupție și de nerespectare a legii.
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion spune că, așa cum a fost modificată în Camera Deputaților, legea protejează corupția și îi descurajează pe cei care află de acte corupție și ar putea să le denunțe.
„Amendamentele susținute de PSD-PNL-UDMR îndepărtează textul de Directiva europeană, care trebuia transpusă fără intervenții care să îi schimbe scopul, acela de a proteja avertizorii de integritate. Varianta adoptată de majoritatea PSD-PNL-UDMR încalcă obligațiile asumate la aderare, este plină de prevederi neclare și lipsite de predictibilitate și este mult modificată față de varianta adoptată de Senat. Este greșit să crezi că dacă nu vor mai fi avertizori de integritate, adică dacă nu vor mai exista persoane care să sesizeze fapte de corupție la locul de muncă, nu mai există corupție. Corupție există, doar că avertizorii de integritate nu mai sunt protejați eficient pentru a o face cunoscută. Legea votată de PSD-PNL-UDMR nu poate rămâne așa. Încă ceva: transpunerea Directivei europene este cuprinsă și în PNRR, jalon neîndeplinit însă, pentru că ministrul Predoiu a dormit în post și a trimis legea spre aprobare în guvern exact când se apropia termenul prevăzut în PNRR de intrare în vigoare a legii. Nu cred că un jurist ca dl Predoiu nu face distincție între adoptare în Guvern și intrare în vigoare a unei legi.“, spune Stelian Ion.
Sursa: G4.Media.ro, stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta