Președintele PNL și al Senatului, Florin Cîțu, a declarat că toate partidele din coaliție susțin adoptarea legii offshore, astfel încât exploatarea gazelor din Marea Neagră să poată să înceapă cât mai curând.
„Suntem foarte aproape de a avea legea offshore. Ieri am cerut Mininisterului Energiei câteva simulări pentru variante. Vă dați seama, în acest context, toate forțele politice ale coaliției susțin aprobarea legii offshore cât mai rapid. În momentul în care va veni în parlament vă garantez că va trece foarte rapid, în procedură de urgență. Sunt deja companii care de a doua zi după ce va fi aprobată această lege vor extrage gaz și îl vor pune pe piață”, a declarat Cîțu.