Legea care interzice penalilor să ajungă primari, consilieri locali sau județeni a fost adoptată, anunță USR. Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, în calitate de for decizional, proiectul prin care nu vor mai avea voie să fie parlamentari, primari, șefi de Consilii Județene, consilieri locali sau județeni cei condamnați definitiv de instanță pentru viol, pornografie infantilă, pedofilie, proxenetism sau corupție.
„Este oficial: penalii nu vor mai avea ce să caute în primării și în consiliile locale și județene. Am reușit să trecem legea în Parlament. Este o nouă lege din pachetul de legi împotriva penalilor, după ce am interzis ca un condamnat penal să poată ocupa funcția de Președinte al României. Dacă nu vor vota pentru modificarea Constituției și continuă să ignore cei peste 1 milion de români care au spus clar că nu mai vor penali în funcții publice, noi continuăm lupta, lege cu lege, în Parlament, pentru a curăța statul de penali.“, a declarat senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi.
„Am reușit astăzi să mai facem un pas important în Camera Deputaților: am adoptat proiectul USR care prevede că persoanele care au avut o condamnare definitivă să nu poată candida pentru funcții la nivel local, cum ar fi primarii. Legea de astăzi o completează pe cea adoptată în vară, Fără penali la Președinție. Prin demersul nostru de susținere a proiectului „Fără penali în funcții publice” am reușit să punem și noi presiune pe vechile partide politice astfel încât să accepte, în final, principiul ca funcțiile publice importante, cum sunt cele de primari, parlamentari, președinte, să nu mai poată fi ocupate de persoane condamnate definitiv. Așa se face că și un proiect introdus de PNL în 2017, care transpune în lege principiul Fără penali în Parlament, să fie în sfârșit trecut și el pe ordinea de zi a Camerei deputaților și adoptat astăzi alături de proiectul nostru. Oricâte piedici ne-au fost puse, USR a reușit să contribuie la menținerea proiectului „Fără penali în funcții publice” în centrul dezbaterii publice și să convingă politicienii să voteze diferite proiecte care interzic persoanelor condamnate definitiv să candideze pentru funcții în stat, până când vom ajunge la adoptarea inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției. Dincolo de contribuția noastră este evident faptul că succesul acestui proiect, Fără penali în funcții publice, s-a datorat în primul rând societății civile care a forțat clasa politică să facă acest pas spre normalitate.“, a declarat deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției.
S-au înregistrat 250 de voturi “pentru” şi unul “împotrivă”.