Deputaţii sunt chemaţi, luni, să dezbată şi să voteze Legea pensiilor, document aflat în procedură de urgenţă şi care a fost adoptat săptămâna trecută de către Senat.
Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii (PL-x 727/2023) va fi dezbătut, luni, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, dacă va fi emis la timp Raportul comisiei de specialitate.
Legea în forma adoptată de Senat poate fi consultată AICI.
O şedinţă a Comisiei pentru muncă este programată de la ora 10.00, în afara programului stabilit pentru comisii, în vedere emiterii unui raport pe proiectul de lege privind sistemul public de pensii.
Un plen al Camerei se va desfăşura începând cu ora 16.00.
Senatul a adoptat, în plenul de marţi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, după ce comisiile de specialitate au emis raport favorabil cu amendamente admise.
INFO! Liderii senatorilor USR şi AUR, Radu Mihail şi Claudiu Târziu, au solicitat retrimiterea la comisii a iniţiativei legislative, USR a cerut pentru trei săptămâni, iar AUR măcar pentru două săptămâni, însă ambele solicitări au fost respinse de către senatori. După votarea proiectului, reprezentanţii USR au spus că senatorii partidului au votat împotriva propunerii de lege. Totodată, liderul senatorilor AUR Cladiu Târziu a anunţat că senatorii formaţiunii s-au abţinut la vot, pentru că ”o mărire cât de cât e mai bună decât nimic”.
Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat cu 85 de voturi ”pentru”, şase ”împotrivă” şi 19 abţineri.
foto cu rol ilustrativ