Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Legislația europeană privind dezvoltarea porturilor, în dezbatere în Portul Constanța

Published

on

Azi, 25 aprilie 2018, Gara Maritimă a găzduit conferința cu tema „Dreptul portuar. Drept intern și dreptul UE. Politica integrată a UE privind dezvoltarea și modernizarea porturilor“, eveniment organizat de CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Constanța Port Business Association, în colaborare cu Editura Universul Juridic, Academia de Științe Juridice – ASJR, Secția de drept internațional și de drept comparat și Revista Română de Drept Maritim.

Evenimentul a reunit factorii de decizie importanți implicați în domeniul transporturilor maritime și fluviale, reprezentanți notabili ai corpului profesional al avocaților din România cât și remarcabili reprezentanți ai mediului academic, contribuind astfel la identificarea cadrului legislativ aplicabil proiectelor privind dezvoltarea și modernizarea porturilor.

În deschiderea conferinței Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, a declarat:

„Mă bucur că această conferință are loc în Portul Constanța și că putem dezbate, alături de importanți membri ai lumii academice, avocați și specialiști, problemele legate de legislația europeană și de adaptarea celei naționale la regulamentele Comisiei Europene din domeniul portuar“.

Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a precizat că noul cadru legislativ intern oferă reglementări clare privind exploatarea, menținerea și dezvoltarea infrastructurii portuare.
Prof. univ. dr. Marin Voicu, președintele Secției de drept internațional și de drept comparat a Academiei de Științe Juridice, fost judecător CEDO, a subliniat importanța Portului Constanța de-a lungul istoriei, etapele principale în construcția și dezvoltarea acestuia.

Advertisement
usr

„Această întâlnire este una de atenționare, de punere în temă privind Regulamentul Comisiei Europene privind dezvoltarea portuară“, a precizat prof. univ. dr. Marin Voicu.

Viorel Panait, președintele Constanța Port Business Association, a prezentat în cadrul conferinței un studiu detaliat al statutului Portului Constanța în contextul european, precum avantajele rutelor care includ Portul Constanța, din punct de vedere al costurilor și duratelor de transport.

În cadrul evenimentului au avut loc și două lansări editoriale:
1. Volumul: „Porturile maritime și fluviale. Drept intern și dreptul Uniunii Europene”, de prof. Marin Voicu, Editura Universul Juridic – 2018.
2. Studiul UNCTAD – 2017 privind: „Transporturile maritime și porturile în 2016”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions