Liberalii se reunesc, duminică, în Consiliul Național de Coordonare unde vor fi aleși patru prim-vicepreședinți, secretarul general, 16 vicepreședinți: 8 vicepreședinți pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate și 8 vicepreședinți pe regiunile de dezvoltare și 16 membri pentru Biroul Executiv.
De asemenea, în cadrul Consiliului vor fi aleși trezorierul și membrii comisiilor CA și CNRC.
Secretarul general al liberalilor va fi propus de președintele PNL.
Sâmbătă, liberalii și-au ales noul președinte în cadrul Congresului partidului la care au participat aproximativ 5.000 de delegați.
Amintim că Ludovic Orban a întrunit 3.518 de voturi, iar contracandidatul său, Cristian Bușoi, 952 de voturi, a anunțat președintele Comisiei de numărare, Mircea Toader.
Toader a precizat că au fost exprimate 4.491 de voturi pentru moțiunile celor doi candidați, 34 dintre ele fiind declarate nule.
De asemenea, Daniel Buda a fost ales cu 1.948 de voturi președinte al Comisiei de Arbitraj, iar Mihai Barbu, cu 2.479 de voturi, președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta