Vechiul stadion al Constanței a fost demolat pentru a face loc unei arene moderne, la standarde europene, însă licitația pentru desemnarea unui constructor s-a blocat în contestații și procese. Potrivit calendarului inițial, la momentul de față trebuia deja să se lucreze la faza de proiectare.
Licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și construire a stadionului Gheorghe Hagi a fost lansată în SICAP, de Compania Națională de Investiții – CNI SA, încă din luna februarie a.c.. La licitație s-au înscris două asocieri de firme: Construcții Erbașu SA (București) – Tracon SRL, pe de o parte, și SSAB AG SA (Bacău) – Metag Inșaat Ticaret AȘ – Atelier Unbuilt SRL, pe de altă parte.
Pe 20 iulie 2023, după parcurgerea etapelor de procedură, CNI a respins ca inacceptabilă oferta SSAB AG și a declarat drept câștigătoare oferta concurentă, a consorțiului Erbașu-Tracon. Contractul trebuia să se încheie cu Erbașu la valoarea de 379.052.265,44 de lei plus TVA, adică 76,5 milioane de euro. Eliminarea SSAB a fost motivată de CNI prin greșeli de completare a unor fișe, dar și prin faptul că nu era acoperită experiența anterioară pentru toate lucrările de proiectare. În privința din urmă, trebuie să menționăm că SSAB s-a bazat pe experiența de proiectare a unei firme din Turcia în domeniul spitalelor și campusurilor universitare, precum și pe experiența subcontractantului Popp & Asociații SRL, adică exact firma care a întocmit, pe vremea lui Decebal Făgădău, studiul de fezabilitate pentru construirea noului stadion Gheorghe Hagi. Popp & Asociații a participat inclusiv la demolarea vechiului stadion.
La câteva zile distanță, SSAB AG a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Consiliul a admis-o prin Decizia1881/C11/2026 din 16 august a.c., anulând raportul procedurii și obligând CNI să reevalueze oferta consorțiului condus de firma din Bacău.
Popp&Asociații, proiectanții aleși de Făgădău. Extras din Contestația SSAB AG Bacău.
Pe 30 august, Construcții Erbașu SA a depus plângere împotriva deciziei CNSC la Curtea de Apel București. Erbașu arată că CNSC i-ar fi încălcat dreptul la apărare, omițând să-i permită studierea documentelor contestației, deși avea calitatea de intervenient. Mai arată Erbașu că cei de la CNSC s-ar fi comportat ca niște avocați ai firmei din Bacău, reformulând diferite aspecte ale contestației, ceea ce ar fi inadmisibil.
Cum firmele care își dispută contractul sunt reprezentate convențional de mari firme de avocatură, procesul de la Curtea de Apel București ar putea să aibă o durată destul de lungă. De altfel, Constanța are ceva experiență cu procesele care au condus la amânarea unor proiecte importante.
Notă: Documentele evocate mai sus au fost publicate în SICAP.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta