Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Licitație anulată la Administrația Porturilor Maritime. Acum se soluționează contestațiile.

Published

on

Asigurarea intervenției pentru prevenirea și stingerea incendiilor și intervenție în situații de urgență la obiectivele CN APM SA Constanța se face de ISU Constanța, autoritatea statului cu atribuții în acest domeniu, prin Detașamentul Port Constanța, conform Planului de intervenție în caz de incendiu la obiectivele/construcțiile proprii nr.6633/11.02.2019, avizat de ISU Constanța cu nr. 72009/28.02.2019.

În acest sens a fost înființată și o linie telefonică directă între cele două instituții.

În conformitate cu prevederile legale în domeniul situațiilor de urgență, CN APM SA Constanța are aceleași obligații ca orice alt agent economic, de a asigura intervenția în caz de incendiu, situații de urgență numai la obiectivele proprii aflate în administrare (construcții, clădiri sau ansamblu de construcții, clădiri administrative, pentru producție, depozitare împreună cu terenul anexat acestora). La celelalte obiective terestre, fiecare agent economic, operator portuar, are obligația să își asigure intervenția în caz de incendiu, situații de urgență.

În privința stingerii incendiilor la nave, intervenția operativă pentru stingerea incendiilor la navele și instalațiile plutitoare aflate la cheu se asigură de către agentul economic portuar sau instituția care le are în proprietate, administrare, exploatare, reparații sau operare, administrația portuară, navele și echipajele aflate în port sau în apropiere, precum și orice agent economic portuar sau instituție care dispune de forțe și mijloace de intervenție, sub coordonarea căpităniei de port în a cărei zonă de competență s-a produs incidentul, în conformitate cu prevederile legislației naționale și ale acordurilor și convențiilor internaționale.

Advertisement
usr

Intervenţia pentru stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor la navele aflate în porturi şi în apele teritoriale române, în conformitate cu prevederile art.48 din Legea nr.307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, se asigură:

  1. a) imediat, de operatorii economici care administrează sectorul respectiv, pentru punerea în siguranţă provizorie a instalaţiilor speciale, de alimentare a fluxului tehnologic şi, în cazul existenţei serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiei de urgenţă;
  2. b) de serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiei de urgenţă, care preiau în coordonare operaţională toate forţele şi mijloacele, la momentul sosirii la locul intervenţiei.”

Licitația privind prestarea serviciilor de prevenire și stingere a incendiilor și intervenție în situații de urgență la obiectivele CN APM SA Constanța din incinta portului Constanța, la care au participat patru firme, a fost anulată întrucât nu au fost îndeplinite condițiile din caietul de sarcini. Ulterior au fost formulate contestații la CNSC, acum suntem în perioada de soluționare a contestațiilor de către CNSC.

În urma deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, CN APM SA Constanța va lua măsurile legale.

 

 

 

Advertisement
usr

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions